Zeci de preoți și credincioși au donat sânge la Târgu Mureș

Protopopiatul Sighișoara din Arhiepiscopia Alba Iuliei a organizat marți o acțiune de donare de sânge la care au participat 70 de preoți și enoriași.

Activitatea a fost derulată cu scopul de a ajuta persoanele care au nevoie de sânge și s-a desfășurat la Centrul de Transfuzii Sanguine din Târgu Mureș.

„Conștienți fiind de importanța fiecărei picături de sânge pentru cei suferinzi, credincioșii au urmat cu multă dragoste chemării păstorilor duhovnicești, oferind împreună sprijin și mângâiere celor aflați pe patul de spital”, a declarat Pr. Ovidiu Dan, Protopopul de Sighișoara.

Patriarhia Română este instituția cu cea mai mare contribuție la creșterea numărului de donatorilor de sânge din țară, conform raportului pe anul 2023 al Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”.

Anul trecut, numai Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat 16 ediții ale campaniei, în cadrul cărora 4.500 de persoane au donat aproximativ 2025 litri de sânge.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente