Zeci de mii de credincioşi au venit la Iaşi să primească mângâierea Sfântei Parascheva

Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva a adunat în aceste zile la Iaşi zeci de mii de credincioşi, oameni care aud, an de an, chemarea tainică a Cuvioasei şi pornesc în pelerinaj la ocrotitoarea Moldovei, pentru a primi binecuvântare şi alinare. Printre pelerini, un pui de om, de doar 40 de zile, şi-a început călătoria în această lume purtat fiind de către mama sa la întâlnirea cu Sfânta Parascheva.

Pelerini din toate colţurile ţării s-au alăturat şi în acest an ieşenilor la minunata sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea întregii Moldove şi a tuturor celor ce cred cu sfială în ea şi în puterea-i mult tămăduitoare. Zile în şir, pe o vreme nespus de frumoasă, tineri, copii, bătrâni, bărbaţi şi femei deopotrivă, şi-au purtat în inimă dorinţa de a fi cât mai aproape de Sfântă; au căutat iertarea, s-au rugat pentru sănătatea lor şi a celor dragi, pentru pace şi bunăstare sau au venit doar să mulţumească pentru darurile „mărunte“ ce le primesc în fiecare zi.

Printre pelerini, un pui de om de doar 40 de zile şi-a început călătoria în această lume purtat fiind de către mama sa spre întâlnirea cu Sfânta Parascheva. „Mi-am dorit ca prima ieşire din casă să fie la Sfântă, să o închinăm ei pe micuţa Ecaterina. În felul acesta o încredinţez Sfintei, să o cuprindă în braţele ei şi să o protejeze, să o călăuzească şi să-i lumineze drumul toată viaţa“, a mărturisit Narcisa S. din Iaşi, în timp ce obrăjorii pruncului ei drag erau mângâiaţi de un soare blând. Mama a primit mereu alinare şi mângâiere de la Cuvioasa Parascheva, iar de sprijinul Sfintei este convinsă că va avea parte şi micuţa sa.

În zilele de sâmbătă şi duminică, la rândul ce se tot depărta pe străduţele înguste din spatele Mitropoliei s-au aşezat mulţi tineri, elevi şi studenţi, aceştia fiind parcă mai numeroşi decât în alţi ani, ca şi cum Sfânta a trimis o chemare specială pentru ei. Poate că a venit vremea ca nepoţii şi copiii să se roage pentru bunici şi părinţi. „Am venit să mă rog la Sfânta Parascheva să ne ţină sănătoşi pe toţi din familie, pe părinţi, bunici, fraţi, să îmi ajute, să-mi lumineze viaţa. Fiind zile libere, împreună cu mai mulţi prieteni am hotărât să facem ceva şi pentru sufletul nostru“, ne-a dezvăluit o tânără suceveancă venită să studieze la Iaşi.

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente