Zece ani de păstorire rodnică a românilor ortodocşi din Peninsula Iberică

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la aniversarea a 10 de ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Timotei Lauran în demnitatea de Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, 25 mai 2018:


În data de 25 mai 2018 se împlinește un deceniu de când a fost hirotonit Preasfințitul Părinte Episcop Timotei Lauran și întronizat ca păstor al nou înființatei Episcopii Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

Biserica Ortodoxă Română venea astfel în întâmpinarea unei urgențe misionare și pastorale de a purta de grijă celor peste un milion de români din Peninsula Iberică, a doua cea mai numeroasă comunitate românească din diaspora.

Până la momentul înființării acestei tinere eparhii, în Spania și Portugalia existau 43 de parohii ortodoxe române, aflate sub ascultarea și îndrumarea directă a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Între timp, dovedind că este un credincios „iconom al tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1), în cei 10 ani de slujire ai Preasfințitului Părinte Timotei Lauran, numărul de parohii s-a triplat și s-au întemeiat trei mănăstiri. A fost nevoie de multă jertfă, de răbdare și de lucrare permanentă pentru ca înființarea comunităților parohiale să cuprindă cât mai mulți dintre credincioșii români aflați temporar sau definitiv pe pământ iberic.

În toată această decadă, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a împlinit numeroase lucrări în plan pastoral-misionar, social-filantropic și edilitar. De o atenție deosebită s-au bucurat copiii și tinerii, în parohii funcționând școli parohiale sau duminicale unde aceștia învață în primul rând cum să aprofundeze și să trăiască dreapta credință, dar și cum să cultive limba și cultura românească.

Așa se face că în majoritatea parohiilor se derulează pentru tinerele generații proiecte care includ tabere, concursuri, activități filantropice, serbări și manifestări cultural-artistice, ateliere și activități derulate cu prilejul marilor sărbători religioase sau naționale.

Pentru românii ortodocși din diaspora o mare problemă o constituie asigurarea unui loc în care să se poată sluji și a unor spații adecvate pentru activitățile specifice unei pastorații dinamice.

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a obținut, prin cultivarea unor relații de frățietate, de la Biserica Romano-Catolică biserici sau spații pentru un număr de aproximativ 40 de parohii românești, la care se adaugă clădirea unui fost seminar de vară pusă la dispoziția mănăstirii de la Vilaller din munții Pirinei. La acestea se adaugă mai multe biserici care se construiesc în diferite orașe.

În perioada 16-21 aprilie 2010, am avut bucuria de a vizita această eparhie, fiind prima vizită pe pământ iberic a unui Patriarh român. În data de 18 aprilie 2010, am săvârșit slujba de punere a pietrei de temelie a Catedralei episcopale de la Madrid, alături de alți ierarhi.

Dovedind curaj edilitar și credință puternică, precum și nădejde neclintită în mila și ajutorul pe care-l va trimite Dumnezeu prin oameni binevoitori, acțiunea de construire a Catedralei de la Madrid s-a desfășurat într-un ritm susținut.

În data de 18 noiembrie 2017, a fost săvârșită prima Liturghie în acest lăcaș de cult cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Așa cum se știe, sursa de inspirație pentru proiectul acestei catedrale o constituie vechea Biserică Domnească din Curtea de Argeș, precum și actuala Catedrală Patriarhală de la București, evidențiind astfel specificul arhitecturii bisericești românești și legătura cu țara de obârșie.

Putem constata, în concluzie, că cei 10 ani de activitatea rodnică desfășurată în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei arată un ritm dinamic de dezvoltare a vieții bisericești a românilor prezenţi aici, dar şi continuă activitate misionară, prin adaptarea la contextul și nevoile specifice ale credincioșilor români stabiliți temporar sau definitiv în Peninsula Iberică.

Hirotonit arhiereu la 33 de ani, încredințându-i-se misiunea de a organiza o eparhie nouă, Preasfințitul Părinte Timotei a dovedit credință lucrătoare, mult tact pastoral și spirit întreprinzător, împlinind îndemnul pe care Sfântul Apostol Pavel îl adresa ucenicului său, Sfântul Apostol Timotei: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor prin cuvânt, prin purtare, prin dragoste, prin duh, prin credinţă, prin curăţie” (1 Timotei 4, 12).

Preasfințitul Părinte Timotei Lauran a reușit să obțină, în anul 2011, recunoașterea juridică a Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei de către statul spaniol, evidențiindu-se astfel și contribuția socială a românilor stabiliți în Peninsula Iberică.

Dorim Preasfințitului Părinte Timotei Lauran să continue, cu bucurie, lucrarea atât de pilduitoare din ultimul deceniu, spre  slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii!

Întru mulți și fericiți ani, Preasfinția Voastră!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente