Vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist – repere biografice

7 februarie 1915 – s-a născut în satul Tocileni, județul Botoșani, ca cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu; la botez primește numele Teodor

1921-1927 – urmează cursurile școlii primare în satul natal

1928 – intră ca frate la schitul Sihăstria Voronei

1929 – este admis la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț

1932-1940 – urmează cursurile Seminarului Teologic Monahal de la Mănăstirea Cernica

1935, 6 august – depune voturile monahale la Mănăstirea Bistrița, Neamț, primind numele de Teoctist

1940-1944 – urmează cursurile Facultății de Teologie a Universității din București

1945 – obține licența în Teologie cu calificativul „magna cum laudae”

1945, 25 martie – este hirotonit ieromonah la Catedrala Mitropolitană din Iași

1946, martie – numit mare ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Iași

1948 -ridicat la rangul de arhimandrit

1950, 28 februarie – la propunerea patriarhului Justinian Marina este ales Episcop Vicar Patriarhal de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

1950, 5 martie -hirotonit în treapta arhieriei de către Patriarhul Justinian Marina, Mitropolitul Firmilian al Olteniei și Episcopul Chesarie al Dunării de Jos

1950-1954 -Rector al Institutului Teologic din București

1962, 28 iulie -ales Episcopul Aradului, Ienopolei și Hălmagiului

1969-1970 -numit de Sfântul Sinod ca locum tenens al Episcopiei Oradiei

1973, 28 ianuarie – ales Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei

1977, 25 septembrie -ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei

1981-1982 – numit de Sfântul Sinod ca locum tenens pentru scaunul de Mitropolit al Transilvaniei

1986, 9 noiembrie – ales Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

A trecut la cele veșnice la 30 iulie 2007 și este înmormântat în Catedrala patriarhală.

Titluri și distincții

– Membru de onoare al Academiei Române

– Doctor Honoris Causa al Universității București (1995) și al altor universități din țară

– Doctor Honoris Causa al Universității Catolice din Lublin, Polonia (2000)

– premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române pentru tipărirea în 1988 a ediției jubiliare a Bibliei de la București (1991)

– diferite distincții bisericești acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului și Moscovei și de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei și Slovaciei și Finlandei.

Activitate publicistică

– a alcătuit monografia închinată Mitropolitului Iacob Putneanul (1750-1760)

– a editat Liturghierul românesc de la 1679 al Mitropolitul Dosoftei

– este autorul studiilor „Mitropolitul Dosoftei – autor al limbajului liturgic” și „Opera Sf. Vasile cel Mare în viața culturală a credincioșilor ortodocși români”

– a editat „Biblia de la București” (ediție jubiliară transliterată – 1988)

– este autorul a treisprezece volume de predici, omilii, meditații, cuvântări ocazionale și studii, reunite în colecția „Pe treptele slujirii creștine”

– a colaborat la diferite reviste și publicații cu studii, memorii, însemnări și documentări la diferite evenimente aniversare, bisericești și naționale.

Comentarii Facebook


Știri recente