Voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului au donat un aparat EKG Spitalului „Victor Babeş”

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au donat marţi un aparat EKG nou, în valoare de 1500 Euro, Secţiei 2 Boli Infecţioase Copii a Spitalului „Victor Babeş” din Bucureşti.

Aparatul de ultimă generaţie, de care spitalul nu dispunea până acum, ajută la diagnosticarea corectă a pacienţilor cu afecţiuni cardiace. De altfel, 3500 de copii în medie sunt trataţi într-un an la această secţie.

Doctorul Stefan Lazar, şeful Secţiei 2 Boli Infecţioase Copii a Spitalului „Victor Babeş”, a declarat următoarele:

„Acest aparat ne era foarte util pentru că, din păcate, cel pe care îl aveam îşi cam trăise viaţa şi faptul că l-am primit este un lucru absolut minunat. Suntem într-o secţie de copii, avem şi copii mai mari şi există patologii diverse care implică inclusiv afectări cardiace şi de foarte multe ori este nevoie să le facem această analiză care nu e una laborioasă, însă ne ajută foarte mult în stabilirea unui diagnostic”.


Citeşte şi :

Voluntarii Paraclisului CMN au donat combine frigorifice Spitalului clinic „Dr. Victor Babeş”
Voluntarii Paraclisului CMN au donat 15 aparate de aerosoli, destinate copiilor, pentru Spitalul „Dr. Victor Babeş”


Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a dat asigurări că aceasta „nu este ultima colaborare pe care o avem cu acest spital, urmează să mai ajungă şi altă aparatură medicală, tot la solicitarea acestei secţii”.

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de voluntari sub coordonarea atentă a Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.

Foto Credit: Voluntarii Paraclisului CMN

Comentarii Facebook


Știri recente