Voluntariatul nu mi-a luat timp, ci mi-a dăruit timp: Profilul unui voluntar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

Fiideajutor.ro, platforma dedicată proiectelor sociale ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prezintă povestea unui voluntar într-unul din interviurile publicate sub genericul #OameniDeAjutor.

Adelina Rotariu s-a alăturat echipei fiideajutor.ro în februarie 2025, iar contribuția ei discretă, dar de o profunzime aparte, s-a făcut remarcată, în special în zona de social media.

Tânăra are 22 de ani, a absolvit ca șefă de promoție Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și este masterandă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice Iași, specializarea Probațiune, Mediere și Asistență Socială a Victimelor Infracțiunilor.

Ea mai coordonează subdepartamentul Metanoia din cadrul ASCOR Iași, promovează și creează conținut pentru alte două proiecte, participă la sesiuni de formare pentru tineri și are ca hobby fotografia.

S-a alăturat echipei de voluntari, deoarece consideră că se află la „cea mai potrivită vârstă pentru a cunoaște și a încerca cât mai multe, pentru dezvoltarea noastră”.

„Totul a început în cadrul asociației ATOR Dorohoi, unde am avut parte de numeroase activități, ateliere și tabere care m-au inspirat și m-au ajutat să-mi aleg domeniul de activitate pe care îl urmez astăzi”, explică tânăra.

„Consider că voluntariatul m-a format și m-a ajutat să devin cine sunt astăzi. Voluntariatul nu mi-a luat timp, ci mi-a dăruit timp – pentru dezvoltare, pentru slujire și pentru creștere personală. Nu este vorba despre cât de mult muncim, ci despre cât timp oferim și cât câștigăm din acest dar oferit altora.”

Adelina are evlavie la Sfântul Ierarh Nicolae, despre care spune că a mijlocit adesea pentru ea la Dumnezeu: „Este pentru mine un model atât de bun de blândețe, milostenie și ajutor necondiționat!”

„Voluntariatul zidește, întărește și lasă mereu urme adânci în suflet. Pe mine m-a format, m-a ajutat să descopăr calități pe care nu știam că le am sau pe care nu le valorificasem până acum. De exemplu, fotografia, vorbitul în fața camerei și multe altele”, adaugă ea.

„Cred că este esențial, ca tânăr, să faci ceva cu timpul tău – să-l investești în lucruri care construiesc.”

Tânăra a mai mărturisit că voluntariatul o „odihnește sufletește” și îi sfătuiește pe cei de vârsta ei să aibă curaj, să se roage la Bunul Dumnezeu să le dea gând bun și oameni potriviți în jur și să fie deschiși oportunităților.

„Voluntariatul este frumos dacă este făcut cu sufletul. Merită!” încheie Adelina Rotariu.


Fiideajutor.ro nu este doar un site web, ci punctul de întâlnire pentru toți cei care doresc să ofere din resursele, timpul și expertiza lor în sprijinul aproapelui, o punte între cei care au nevoie și cei care pot oferi ajutor, transmit reprezentanții platformei.

Foto credit: Fiideajutor.ro


Știri recente