Vizita Patriarhului României în Franța, prezentată în „SOP”

Numărul 341 din lunile septembrie-octombrie 2009 al revistei lunare „Service Orthodoxe de Presse” prezintă pe larg vizita din această vară a Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, în Franța, informează cotidianul „Ziarul Lumina”.

În primele trei pagini ale revistei este prezentată agenda zilelor de vizită în Franța ale Părintelui Patriarh Daniel, însoțită de un scurt curriculum vitae al Preafericirii Sale, urmat de un succint istoric al actualei Mitropolii românești a Europei Occidentale și Meridionale, precum și fragmente din alocuțiunea avută pe data de 16 iulie 2009 în cadrul Adunării Generale a KEK.

La secțiunea „Documente” a revistei, cititorul poate găsi sub titlul „Să facem din Biserică un promotor al adevăratei libertăți” discursul „Teologia academică și spiritualitatea eclesială. Pledoarie pentru unitatea între ele”, susținut de Părintele Patriarh Daniel în fața audienței, la editura Cerf din Paris, unde a vorbit despre dimensiunea spirituală a teologiei și despre modul în care teologia mistică poate lumina acțiunea pastorală și misionară a Bisericii.

A doua alocuțiune prezentă în revistă tratează tema „Libertate și responsabilitate în Biserică”, fiind rostită cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel din partea Institutului „Saint Serge” din Paris. În această cuvântare, Părintele Patriarh subliniază faptul că scopul libertății este comuniunea în iubire cu Dumnezeu și cu oamenii, accentuând rolul Duhului Sfânt în elaborarea unei eclesiologii a libertății. „Fără manifestarea Duhului, Dumnezeu devine autoritatea tututor autorităților, și singura libertate a omului este aceea a revoltei”, notează PF Părinte Daniel. Tot aici, Preafericirea Sa vorbește despre dăruirea de sine în viața Bisericii, dăruire care se împlinește în libertate și pe care o sporește în mod real.

În același număr al revistei „Service Orthodoxe de Presse”, găsim semnalată și întâlnirea dintre patriarhii Constantinopolului și cel al Moscovei, petrecută la Istanbul în această vară, precum și vizita pastorală întreprinsă la Kiev de către Patriarhul Chiril.

Comentarii Facebook


Știri recente