În Duminica a 2-a după Rusalii (22 iunie 2014) – a Sfinților Români -, comunitatea din Parohia vrânceană Tulnici a primit vizita pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Ierarhul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie pe o scenă amplasată în apropierea bisericii cu hramul „Sfinții Voievozi” din localitate. Cu acest prilej, a fost hirotonit în treapta de diacon tânărul teolog Valentin Ionică, după cum ne-a transmis Dragoș Olteanu.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a binecuvântat casa praznicală ridicată în vecinătatea lăcașului de cult.
La slujbe au participat numeroși credincioși, mulți dintre ei fiind îmbrăcați în tradiționalul costum popular.
Biserica Parohiei Tulnici a fost construită în perioada 1891-1896. Datorită lucrărilor de restaurare și înfrumusețare realizate în ultimii ani, lăcașul de rugăciune a fost resfințit pe data de 11 septembrie 2011.