În Duminica a II-a după Rusalii, a Sfinților români, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Românești, protopopiatul Făget, informează mitropolia-banatului.ro
Aici, Ierarhul a fost întâmpinat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu pr. Bujor Păcurar, protopopul Făgetului și pr. Narcis Cristian Tiron, parohul bisericii. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în prezența a numeroși localnici și credincioși din împrejurimi.
Din soborul slujitorilor au făcut parte preoți parohiile învecinate, precum și foști slujitori ai sfântului lăcaș, între aceștia fiind și pr. Mircea Szilagyi, protopopul protoieriei Timișoara II. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Paisie a hirotesit întru iconom pe pr. paroh Narcis Cristian Tiron pentru rodnica activitate pastoral-misionară desfășurată alături de enoriași. De asemenea, Preasfinția Sa a trasmis celor prezenți binecuvântarea și dragostea părintească a Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul vocal „Theoforos” al Arhiepiscopiei Timișoarei, condus de diac. dr. Ion Alexandru Ardereanu.
La finalul slujbei, un grup de tineri și copiii din parohie, îmbrăcați în costume populare au susținut un recital de cântări și pricesne. Aceștia au primit din partea Ierarhului iconiție și cărți de rugăciune.