Vizită la Schitul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Itești

Centrul social-cultural-filantropic „Sfântul Antipa de la Calapodești”, aflat la Schitul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Itești, a fost vizitat vineri, 18 iulie 2014, de preșcolarii Grădiniței Sweet-Dreams Kindergarten din Bacău, potrivit mmb.ro.

Urmărind să îi familiarizeze pe copii cu informații privind ocupațiile tradiționale ale românilor, conducerea și educatorii grădiniței au organizat o excursie de o zi la câteva obiective din jurul orașului. Astfel, în prima parte a zilei, grupul format din 15 preșcolari a poposit la Centrul social-cultural-filantropic „Sfântul Antipa de la Calapodești”. Ei au văzut animalele care se află la fermă, felul în care ele se hrănesc și sunt îngrijite, dar și care sunt produsele obținute în urma creșterii animalelor. Pe întreg parcursul vizitei lor, micuții au fost însoțiți de pr. Codrin Laslău, coordonator în cadrul centrului, și de maica Andreea Olteanu, de la Centrul eparhial Roman, care au încercat să le facă șederea cât mai plăcută și mai instructivă.

Comentarii Facebook


Știri recente