Vizită frățească, misionară și culturală la Budapesta

În perioada 8-10 ianuarie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, răspunzând invitației Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a efectuat o vizită frățească, cu caracter misionar și cultural, la românii ortodocși din Budapesta, împreună cu alți clerici și cu grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeșului, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În contextul bunei colaborări între cele două Eparhii și al sprijinului pastoral-misionar atât de necesar și de binevenit oferit de Eparhii din România pentru românii ortodocși din jurul granițelor și din diaspora, a avut loc și această activitate pastoral-misionară și culturală, desfășurată de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului și de binecunoscutul pentru românii din Ungaria și apreciatul grup psaltic „Katharsis”, care a impresionat din nou, vreme de două zile, pe toți cei care au avut fericita ocazie să fie prezenți la manifestările prezentate, atât din punct de vedere liturgic, cât și cultural.

Astfel, sâmbătă, 8 ianuarie 2011, a fost sărbătorit hramul Așezământului Monahal Românesc din capitala Ungariei, închinat Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, prin Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită împreună de către cei doi Ierarhi: Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi din cele două Episcopii, între care s-a numărat Părintele Arhimandrit Calinic, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, răspunsurile liturgice fiind date de către grupul psaltic „Katharsis” condus de Alin Buliga. La sărbătoarea de la Capela Românească din Budapesta au fost prezenți mulți credincioși, iar Părintele Singhel David Pop, Conducătorul Așezământului Monahal Românesc care funcționează în incinta aceluiași imobil, a fost hirotesit Protosinghel, pentru activitatea pastoral-misionară deosebită desfășurată în mijlocul credincioșilor români din Budapesta, împreună cu monahiile care alcătuiesc obștea acestei Mânăstiri Românești din Budapesta. La eveniment a participat, de asemenea, Doamna Irina Comaroschi, Ambasadorul României la Budapesta și alți membri din personalul Ambasadei.

În seara aceleași zile, cu sprijinul Doamnei Director Brândușa Armanca și a Domnului Director Adjunct Barta Csaba, la Institutul Cultural Român din Budapesta, grupul psaltic „Katharsis” a prezentat un minunat concert de muzică bizantină, inspirat din compozițiile marilor melozi ai Bisericii Ortodoxe, din secolele XII-XIII, dar și ale celor mai reprezentativi compozitori români mai noi, (precum Macarie Ieromonhul și Anton Pann). În partea a doua a acestei manifestări culturale, la care a participat un număr record de spectatori români, dar și maghiari, interesați de muzica bizantină, oaspeții de la Caransebeș, și în special conducătorul grupului, Alin Buliga, împreună cu talentatul elev seminarist Eusebiu Eșanu din Caransebeș, au prezentat și un program artistic de înaltă ținută, de muzică și poezie românească pe versurile Poetului Național Român Mihai Eminescu, înainte cu câteva zile de aniversarea zilei de naștere a poetului, pe 15 ianuarie.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Marc Golovcov, Arhiepiscopul Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Budapesta, și chiar dacă acesta nu a putut fi prezent, Sfânta Liturghie din Duminica de după Botezul Domnului (9 ianuarie a.c.) a fost săvârșită de către Preasfințiții Părinți Episcopi Lucian al Caransebeșului și Siluan al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria în Catedrala Ortodoxă Maghiară din piața Petofi, din Budapesta, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi români și maghiari, atât de la Catedrala Ortodoxă Maghiară, cât și de la Caransebeș și din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, răspunsurile liturgice fiind date pe rând de grupul psaltic „Katharsis” și de grupul coral al Catedralei. Atât credincioșii Catedralei Ortodoxe Maghiare, cât și credincioșii Parohiei Românești și Așezământului Monahal Românesc de la Budapesta, reuniți în număr mare la acest eveniment liturgic deosebit, care a exprimat într-un mod concret comuniunea frățească inter-ortodoxă, au fost cu adevărat încântați de sărbătoarea la care au fost făcuți părtași. La evenimentul cultural de la Institutul Cultural Român din Budapesta, cât și la Sfânta Liturghie Arhierească de la Catedrala Ortodoxă Maghiară din Budapesta, au onorat cu prezența lor Doamna Irina Comaroschi, Ambasadorul României la Budapesta și Domnul Alexandru Codreanu, Ambasadorul Republicii Moldova la Budapesta.

În aceeași zi de duminică au mai fost vizitate Paraclisul Ortodox Grec din Budapesta al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, unde cei doi Ierarhi și însoțitorii lor au fost primiți de preotul slujitor al acestui paraclis, dar și Biserica Ortodoxă Sârbă, aflată tot în Budapesta, nu departe de Paraclisul grecesc vizitat.

În cele două zile deosebite, petrecute în comuniune frățească de oaspeții din Caransebeș și de gazdele lor din Ungaria, au mai fost vizitate și alte obiective bisericești importante din capitala Ungariei, precum Bazilica Romano-Catolică „Sfântul Ștefan” și Bazilica lui Matei Corvin.

Atât prima, cât și cea de a doua zi misionară și culturală, realizate cu sprijinului Ierarhului și al oaspeților de la Caransebeș, au fost zile de mare sărbătoare și bucurie pentru comunitatea ortodoxă românească din capitala Ungariei, dar și pentru toți ceilalți oaspeți prezenți la aceste evenimente.

Comentarii Facebook


Știri recente