Vizita delegației Primăriei Sectorului 4 în orașul biblic Ierihon

Delegația Primăriei Sectorului 4, sub asistența Reprezentanței Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a efectuat, duminică, 27 martie 2011, o vizită în orașul biblic Ierihon, după cum ne-a relatat Ilie Chișcari, corespondent Basilica la Locurile Sfinte. Din această delegație au făcut parte: Dl. Cristian Popescu Piedone, Primar al Sectorului 4, dl. Mircea Horațiu Nicolaidis, Director General D.G.A.S.P.C., Dl. Valentin Iliescu, Director Administrativ al Primăriei Sectorului 4, Dl. Marian Preda, Director General ADPP al Sectorului 4, și Dl. Marius Stan, Director Comunicare din cadrul Primăriei Sectorului 4. În cadrul acestei vizite, delegația românească a avut o întrevedere cu Dl. Hassan Saleh, Primarul Ierihonului, precum și cu Dl. Kamel Hamed, Guvernatorul Ierihonului și al Văii Iordanului. Această întâlnire a fost coordonată de către Înaltpreacuviosul Părinte Ipopsifiu Ieronim Crețu, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan.

În cadrul discuțiilor, s-a decis ca pe viitor să se realizeze o înfrățire între Primăria Sectorului 4 și Primăria Ierihonului, constând în programe comune de lucru, precum și în ajutor și asistență reciprocă în diferite proiecte civice. Primăria Sectorului 4 s-a oferit să sprijine tinerii aflați sub jurisdicția Primăriei Ierihonului care doresc să studieze în România. Oficialii prezenți au declarat că vor sprijini pe viitor și mai mult activitățile Așezământului Românesc de la Ierihon, care a fost integrat de curând în circuitul turistic local și care este vizitat de un număr tot mai mare de pelerini ortodocși. De asemenea, Primăria Ierihonului a declarat că va sprijini în continuare pelerinajul românesc la obiectivele religioase din Ierihon și din împrejurimile sale.

În cadrul acestei întrevederi, Dl. Cristian Popescu Piedone a oferit Dlui. Primar Hassan Saleh, Dlui. Guvernator Kamel Hamed, precum și Părintelui Ipopsifiu Ieronim Crețu, distincția specială de „Cavaler al Civismului” a Primăriei Sectorului 4 București.

Delegația Sectorului 4 a fost găzduită, de asemenea, de către Așezământul Românesc de la Ierihon, unde oaspeții s-au putut închina în biserica cu hramul „Nașterea Domnului” și au putut vizita complexul creat în scopul organizării pelerinajului românesc în această zonă. Aceste întâlniri fac parte din programul desfășurat de către Delegația Sectorului 4 în Israel, continuând vizita efectuată joi, 24 martie, la Primăria Ierusalimului. Prin această vizită de lucru a Delegației Sectorului 4, ca și prin vizita recentă a Delegației Ministerului de Externe (28 februarie) în Ierihon, se arată interesul la nivel înalt, manifestat atât de către partea românească, cât și de către partea palestiniană, în dezvoltarea pelerinajului românesc la Locurile Sfinte și în sprijinirea activităților Așezămintelor Românești din această zonă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…