Vizită Arhierească în Vancouver, Canada

Prea Sfințitul Părinte Episcop Vicar Ioan Casian de Vicina a fost prezent duminică, 3 octombrie, în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfântul Nicolae” din Port Kells, Surrey B.C., unde a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum pentru binefacerile primite de la Dumnezeu pe parcursul unui an rodnic și binecuvântat, după cum ne informează Pr. Corneliu Iulian Dragomir.

În cuvântul de învățătura s-a subliniat apropiatul început de an nou bisericesc (1 Septembrie), bun prilej pentru înnoirea eforturilor individuale spre tot lucrul bun, cât și iubirea celor ce ne fac rău ca o însușire dumnezeiască ce deosebește creștinul adevărat de cei ce urmează legea firii sau filosofii și învățături omenești.

La încheierea Sfintei Liturghii, Prea Sfinția Sa a binevoit să planteze un vișin în grădina Bisericii pentru a marca prima vizită pe coasta de Vest a Canadei.

Programul a continuat cu concursul de dansuri populare, poezii și strigături românești răsplătite cu aplauze, medalii si cupe pe categorii, oferite cu ajutorul Prea Sfinției Sale.

Comentarii Facebook


Știri recente