În a patra Duminică din Penticostar, creștinilor ortodocși li se pune în față un episod evanghelic cu o parte luminată alături de una umbrită de neomenie: Vindecarea slăbănogului de la Vitezda (Ioan 5:1-15).
Din perspectiva celui vindecat, lucrurile sunt clare și luminoase. După ani de suferință, scapă de infirmitatea sa și devine peste veacuri un model de răbdare și speranță.
Din perspectiva societății, evanghelia surprinde însă aspecte tulburătoare, dacă nu chiar tragice.
Celebra expresie Nu am om care să mă arunce în scăldătoare pune „diagnostic” unei societăți de oameni fără omenie, bolnavă de ignoranță și nedreptate. Faptul că slăbănogul a stat singur în suferința sa, timp de 38 de ani, concurând fără șansă cu cei mai puțin bolnavi întristează și atât.
Patologiile sunt actuale, ba chiar agravate. Trecem pe lângă tragedia altora zi de zi, în grabă spre a ne alina micile dureri sau plăceri. Mai mult, zi de zi ignorăm metastazele sufletului propriu slăbănogit de patimi peste care turnăm fără rezultat plăceri trecătoare.
Brusc, societatea începe să-l observe pe slăbănog, când acesta se face bine. Atunci ignoranța se transformă în invidie și în judecată: Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul. Iar Cel care l-a ajutat este imediat admonestat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă?
Raționamentul lor înțepenit în reguli condamna abaterea de la acestea pentru un scop salutar. Și, totodată, ignora faptul că acele norme au fost făcute tot spre binele omului. Strecurați țânțarul și înghițiți cămila, cum le-a atras atenția Mântuitorul Hristos cu altă ocazie. Mai mult, continuau cu ignoranța subestimând miracolul produs în fața lor și limitau bucuria dăruită de Dumnezeu celui suferind de atâția ani. Cum să fie interzis să (te) faci bine?
Toate aceste zbateri împotriva sănătății paraliticului arată că el făcea parte dintr-un trup societal bolnav.
Întrebarea care se cade a fi pusă la mijloc de An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor este dacă nu cumva abordarea holistică a sănătății trebuie să ia în calcul și starea de sănătate a societății.
Paraliticul a suferit doar 38 de ani. Din păcate, minunea vindecării societății este în așteptare de secole.
Să o așteptăm activ, începând cu schimbarea proprie!
Foto credit: Doxologia / Ștefan Cojocariu
