Victimele masacrului de la Fântâna Albă, comemorate la Mănăstirea Putna: Viața lor nu s-a sfârșit acolo

Victimele masacrului de la Fântâna Albă, din 1 aprilie 1941, au fost comemorate luni la Mănăstirea Putna.

Manifestările au început cu o slujbă de pomenire pentru miile de români uciși care voiau să treacă pașnic în România după ocuparea Bucovinei de Nord de Armata Sovietică în 1941 și au continuat cu un program artistic.

La finalul manifestării, arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a vorbit despre tragedia de la Fântâna Albă și a evocat dorința celor uciși de a trăi în libertate.

 „Românii uciși doreau să vină în patria-mamă, de care fuseseră rupți. Doreau să trăiască în libertate, să își exprime liber faptul că sunt români şi că sunt creștini. Nu se regăseau sufletește şi nu doreau să trăiască într-un regim comunist totalitar, persecutor al credinței”.

„Viața lor nu s-a sfârșit acolo, ea continuă în Împărăția lui Dumnezeu”, a adăugat arhimandritul Melchisedec Velnic.

„Avem convingerea că aceștia sunt martiri ai neamului românesc, jertfa lor este o mărturie a dârzeniei pe care o au bucovinenii”, a spus starețul Mănăstirii Putna, cu privire la dorința victimelor ucise atunci de a-și mărturisi identitatea.

„Avem nevoie să cunoaștem istoria acestui popor, dar avem nevoie să cunoaștem și istoria secolului 20, secol în care poporul român a trăit și Marea Unire, dar și răpirile teritoriale, milioane de români uciși, torturați, înlăturați din viața publică de către regimul comunist din România și din Uniunea Sovietică”, a adăugat la final arhimandritul Melchisedec Velnic.

La eveniment au participat mai multe oficialități, printre care Lucian Cătălin Cojocaru, comandantul Colegiului Militar Ştefan cel Mare de la Câmpulung Moldovenesc, Gheorghe Coroamă, primarul comunei Putna, Vasile Iliuţ, primarul oraşului Vicovu de Sus, Iurie Levcic, directorul Centrului de artă şi cultură bucovineană din Cernăuţi, şi profesorul Marin Gherman de la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, originar din ţinutul Herţa.

Fântâna Albă: 83 de ani de la masacrarea a mii de nord-bucovineni care voiau să se refugieze în România

Foto captură ecran Mănăstirea Putna

Comentarii Facebook


Știri recente