Viața și faptele Domnului Țării Românești Constantin Vodă Brâncoveanu

La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent volumul Viața și faptele Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu.

Viața și faptele Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu sunt o pildă frumoasă a unei vieți curate, trăită cu gândul la Bunul Dumnezeu, de la care vine tot ajutorul, și la neamul românesc pentru care trebuie să luptăm cu propria noastră viață. Acest model de trăire jertfelnică poate fi considerat și o filă de aur din istoria bisericească, dar și națională, a românilor de pretutindeni și din toate timpurile. Despre minunatele fapte ale Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu trebuie să vorbim și urmașilor noștri, care au datoria morală de a păstra vie credința creștin-ortodoxă, de a întreține bune relații cu toate neamurile, dar mai ales de a înțelege că întreaga istorie dăinuie prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Unul în Ființă, dar întreit în Persoane, cel Mult-Milostiv, dar și Drept.

În acest context, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la 300 de ani de la moartea martirică a Sfinților Brâncoveni, republi­căm lucrarea Părintelui Academician Niculae M. Popescu cu titlul Viața și faptele Domnului Țârii Românești Constantin Vodă Brâncoveanu, într-o ediție nouă, bogat ilustrată, cu mici îndreptări de limbă, necesare astăzi, la care am adăugat un capitol-anexă intitulat Recunoștință și sfințenie: pași pe calea cinstirii Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu ca sfânt. În acest capitol final am inserat detalii privind săpăturile arheologice din anul 1932, continuate cu reînhumarea osemintelor voievodului martir și procesiunea solemnă din anul 1934, pentru ca în final să prezentăm succint pelerinajul istoric organizat în contextul Anului comemorativ al Sfinților Brâncoveni (2014), în ziua de 21 mai, la praznicul Sfinților împărați Constantin și Elena, hramul Catedralei Patriarhale din București. Prima ediție a acestei frumoase lucrări a apărut în anul 1914, la 200 de ani de la moartea martirică a Sfinților Brâncoveni, republicată ulterior în anii 1915,1927,1934 și 2013″. (Nota editorială a Editurii Basilica)

Comentarii Facebook


Știri recente