La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfinților Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați, în noua colecție de „Acatiste și Vieți de Sfinți”. Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați sunt sărbătoriți de Biserica Ortodoxă la 7 septembrie.
Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea într-un sat din apropierea orașului Piatra Neamț, în timpul evlaviosului domnitor Alexandru cel Bun (1400-1432). Încă din tinerețe era râvnitor pentru cele dumnezeiești, alegând viața monahală și intrând în obștea Mănăstirii Bistrița. După multă nevoință și ascultare, sporind duhovnicește, s-a retras la liniște, împreună cu încă doi ucenici ai săi, în anul 1432, pe malul stâng al pârâului Pângărați. Aici, Cuviosul și-a făcut o chilie din bârne de brad, într-o frumoasă poiană, unde s-a nevoit, cu ucenicii săi, în rugăciuni neîncetate, încât așezământul lui a devenit cunoscut sub numele de „Sihăstria lui Simeon”. Auzind Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504) de nevoința Cuviosului, i-a dăruit ajutor să înalțe o mică biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. La sfințirea ei de către mitropolitul Teoctist I, Cuviosul Simeon a fost hirotonit preot, devenind astfel primul întemeietor și egumen al Mănăstirii Pângărați, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon”. Aici a adunat în jurul său mulți ucenici, sporind în nevoință și rugăciune și învrednicindu-se de darul vindecării bolilor și al înainte-vederii. De binecuvântarea lui se bucurau credincioșii, dar și înalții dregători și chiar Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care-i cerea sfatul pentru el și pentru țară.
Prin îngăduința lui Dumnezeu, în anul 1476, când au năvălit turcii asupra Moldovei și au biruit la Războieni, Cuviosul Simeon, după ce s-a rugat pentru domn și pentru țară ca să-i scape din mâinile cotropitorilor, și-a luat ucenicii și s-a stabilit la Mănăstirea Cașva, în ținutul Mureșului. Aici, în toamna aceluiași an, s-a mutat la cele veșnice, fiind îngropat în această mănăstire. Spre sfârșitul anului 1484, după ce s-a așezat pacea în țară, Sfântul Voievod Ștefan i-a adus sfintele moaște într-o raclă și le ținea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din ele, le-a oprit pentru binecuvântare, iar rămășița sfintelor lui moaște le-a îngropat în Cetatea Sucevei.
Sfântul Cuvios Părinte Amfilohie de la Pângărați s-a născut în anul 1487, în Țara de Sus a Moldovei. Și-a început viața monahală de tânăr la Mănăstirea Moldovița, de unde a venit la Pângărați în anul 1508. Aici a fost ales de toți viețuitorii părinte duhovnicesc, conducând obștea Mănăstirii timp de 56 de ani. Despre viața lui vorbește ieromonahul Anastasie de la Moldovița, care l-a cunoscut îndeaproape: „Din copilăria sa el s-a nevoit în viața călugărească, fiind mărturisit de toți pentru faptele lui cele bune. Era scriitor foarte iscusit, postitor, răbdător și ostenitor în toată nevoința duhovnicească”. Datorită nevoințelor sale, Stăpânul Hristos și ocrotitorul Mănăstirii, Sfântul Dimitrie, au rânduit ca domnitorul Alexandru Lăpușneanu (1552-1561; 1564-1568) să zidească la Pângărați o biserică nouă, în locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci. Aceasta a fost sfințită de mitropolitul Grigorie al Sucevei în anul 1560. În anul 1566, Sfântul a adunat pe toți fiii săi duhovnicești, le-a dat ultimele povețe, a lăsat egumen în locul său pe ieromonahul Teodorit, iar el s-a retras la mănăstirea lui de metanie, Moldovița. Aici, fericitul Amfilohie a primit marele și îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh și s-a nevoit timp de încă 4 ani. În anul 1570, cunoscându-și mai înainte sfârșitul și împărtășindu-se cu Sfintele Taine, s-a mutat la cele veșnice, fiind îngropat de ucenicii săi.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat pe Cuvioșii Simeon și Amfilohie la data de 7 martie 2008, rânduindu-le ca zi de pomenire 7 septembrie.
