Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în noua colecție de „Acatiste și Vieți de Sfinți”. Sfântul Ierarh Varlaam este sărbătorit de Biserica Ortodoxă la 30 august.

Sfântul Ierarh Varlaam s-a născut în jurul anului 1590 într-o familie de răzeși din ținutul Neamțului. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinerețe și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învățat limbile slavonă și greacă. Pe acest loc, vornicul Nestor Ureche și soția sa, Mitrofana, au ctitorit în anul 1602 Mănăstirea Secu, în care era și o școală. Tânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povățuitor, după o vreme a fost numit egumen al mănăstirii. Cu multă osârdie, cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărților, traducând Scara Sfântului Ioan Scărarul, în anul 1618. Apoi, pentru strădaniile și virtuțile sale a fost ridicat la treapta de arhimandrit.

Ajungând sfetnic de încredere al binecredinciosului domnitor martir Miron Barnovschi (1626-1629; 1633), apoi egumen la Dragomirna, arhimandritul Varlaam a fost trimis la Kiev și Moscova, în anul 1628, în vederea cumpărării de icoane pentru Mănăstirile Dragomirna și Bârnova și pentru biserica ctitorită de domnitor în Iași. Când s-a întors în țară, a primit trista veste a morții marelui mitropolit Anastasie Crimca (†19 ianuarie 1629) și pe cea a înlăturării domnitorului Miron Barnovschi, fapt pentru care s-a retras la Mănăstirea Secu.

În anul 1632, în timpul domniei lui Alexandru Iliaș (1620-1621; 1631-1633), prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat să păstorească Mitropolia Moldovei, după trecerea la cele veșnice a mitropolitului Anastasie al II-lea (1629-1632).

Noul mitropolit împletea învățătura cu rugăciunea și cuvântul înțelept cu fapta cea bună. În timpul păstoririi sale, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domn Vasile Lupu (1634-1653). Sprijinit și de Sfântul Petru Movilă, mitropolitul Kievului (†1647), mitropolitul Varlaam a înființat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a așezat-o la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.

Înțelept apărător al dreptei credințe și al unității Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iași, din anul 1642, care a îndreptat și aprobat Mărturisirea de credință alcătuită, în anul 1638, de Sfântul mitropolit Petru Movilă al Kievului, mărturisire care punea la îndemâna clerului și a credincioșilor ortodocși o călăuză în lupta lor împotriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe.

Vrednicul mitropolit Varlaam al Moldovei era prețuit atât în țară, cât și în afara ei. Astfel, pentru evlavia și înțelepciunea sa, el s-a numărat, în anul 1639, printre cei trei candidați propuși pentru ocuparea tronului de patriarh ecumenic al Constantinopolului.

Ca un păstor bun și harnic, mitropolitul a tipărit la Iași mai multe cărți de slujbă și de apărare a credinței ortodoxe, și anume: Cazania, Cele șapte Taine, Răspuns împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu și altele.

Lucrarea sa intitulată Cazania sau Carte românească de învățătură la duminicile de peste an, la praznice împărătești și la sfinți mari (1643), a fost prima carte românească tipărită în Moldova. Ea s-a răspândit în toate provinciile românești, dar mai ales în Transilvania, unind în cuget și credință pe românii care locuiau de o parte și de alta a Munților Carpați. În timpul păstoririi mitropolitului Varlaam a fost zidită frumoasa biserică a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ctitoria cea mai de seamă a domnitorului Vasile Lupu. În această biserică, sfințită în anul 1639, mitropolitul Varlaam slujea adeseori și binevestea Evanghelia lui Hristos cu râvnă și înțelepciune. Tot aici, la 13 iunie 1641, evlaviosul mitropolit a așezat moaștele Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în semn de recunoștință pentru ajutorul oferit de el acesteia, în vremea patriarhului ecumenic Partenie I (1639-1644).

Pentru a întări credința ortodoxă și a-i lumina pe tineri, mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe domnitorul Vasile Lupu să întemeieze la Iași, în anul 1640, prima școală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovnicești de la Kiev, înființată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Noul așezământ de cultură din Moldova, în care se preda în limbile greacă, slavonă și română, se afla în incinta Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, având la început și profesori trimiși de Mitropolitul Petru Movilă

După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc, în anul 1653, mitropolitul Varlaam, dornic de liniște și de rugăciune, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, după cum mărturisește cronicarul Miron Costin. Vrednicul mitropolit a mai trăit patru ani, în smerenie, în rugăciune și în viețuire sfântă, strămutându-se la veșnicele locașuri către sfârșitul anului 1657. Toate cele agonisite în timpul vieții sale le-a dăruit Mănăstirii. El a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.

Pentru râvna sa întru apărarea dreptei credințe, pentru viețuirea sa sfântă și pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul Sfinților din calendar pe învățatul mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august. Moaștele sale se găsesc acum așezate în raclă, în biserica Mănăstirii Secu.

Comentarii Facebook


Știri recente