Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului, în noua colecție de „Acatiste și Vieți de Sfinți”. Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu este sărbătorit de Biserica Ortodoxă la 30 august.

Sfântul Ierarh Ioan s-a născut în Țara de Jos a Moldovei, în ținutul Vrancei, din neam de răzeși, din binecredincioșii părinți Gheorghe și Anastasia. Din tinerețe a dorit viața călugărească și a plecat la Mănăstirea Râșca, unde a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630. Apoi a ajuns viețuitor al Mănăstirii Secu. Ioan, care viețuise la Râșca aproximativ 18 ani, nu a uitat însă niciodată în viață mănăstirea în care a fost călugărit, contemporanii și urmașii numindu-l „Ioan de la Rașca”

La Mănăstirea Secu, Ioan a stat sub ascultarea egumenilor Nichifor și Ghedeon, acesta din urmă fiind ctitorul Schitului Sihăstria, și apoi, în două rânduri, mitropolit al Moldovei.

În anul 1641, domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Mitropolitul Varlaam, înființează în Cetatea Neamțului o mică mănăstire, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae. În cetate se adăposteau, în vremuri de restriște, familia domnitorului și alte familii boierești din Moldova. Aici era adăpostit și tezaurul țării. De aceea, Mitropolitul Varlaam a așezat la egumenia acestei mănăstiri-cetate pe Ioan numit „de la Râșca”, adus de la Mănăstirea Secu, călugăr smerit, mare rugător și postitor.

Ioan a fost egumen la mănăstirea din Cetatea Neamțului până în anul 1665. El a botezat-o, în anul 1650, pe fiica lui Joldea, armașul cetății, cea care avea să fie, peste ani, marea sihastră, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, și tot el i-a fost duhovnic și îndrumător până la vârsta de 16 ani, îndemnând-o să aleagă viața monahală. În toți acești ani, el a povățuit cu blândețe pe străjerii cetății, săvârșind și pentru ei Sfânta Liturghie, fie în paraclisul cetății, renovat de Vasile Lupu, fie în bisericuța metocului din satul străjerilor, ctitorită de același milostiv domnitor, și care avea ocrotitor tot pe Sfântul Ierarh Nicolae. În cele din urmă zile ale Sfântului mitropolit Varlaam, egumenul Ioan „din Cetate” se afla în chilia acestuia de la Secu, ascultându-i ultimele dorințe și povețe, iar după mutarea sa la Domnul, l-a așezat în mormântul de lângă zidul bisericii.

În anul 1666, mitropolitul Ghedeon, aflat pentru a doua oară în scaunul mitropolitan, l-a așezat egumen la Mănăstirea Secu, dar în anul 1667, Ioan este ales, hirotonit și înscăunat episcop al Hușilor, Episcopie ce purta grijă de credincioșii din Țara de Jos a Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului. Aici, Ioan a păstorit timp de șapte ani, în vremuri grele, când turcii și tătarii prădau, deseori, aceste locuri. Vlădica Ioan era milostiv, gata oricând să aline orice durere. Era foarte îndrăgit și cinstit de ceilalți ierarhi moldoveni, mai cu seamă de Sfântul Ierarh Dosoftei, în acea vreme episcop la Roman, iar după câțiva ani, mitropolit al Moldovei.

Din anul 1674 și până la fericita sa mutare la Domnul în anul 1685, Ioan a păstorit Episcopia Romanului. Această eparhie se bucura de deosebită cinste, ierarhilor dându-li-se uneori titlul de „arhiepiscop” sau chiar de „mitropolit” al Țării de Jos. Și aici, marele ierarh Ioan a dus o viață pilduitoare. Un Pateric al Sfinților din Moldova, manuscris din anul 1888, ni-l descrie astfel: „Preasfințitul arhiepiscop Ioan a îndemnat pre lume a se minuna prin strălucitele și sfintele sale ne voințe. El mai întâi din tânără vârstă a îmbrățișat orânduiala monahicească și petrecând viață sfântă și plăcută lui Dumnezeu, de acolo s-a rânduit la scaunul arhiepiscopiei Romanului în anul 1674, unde iarăși întru neîncetate nevoinți și întru înalte bunătăți strălucind minunat! Și petrecând cu smerenie adâncă, s-a mutat la veșnica odihnă”.

Cât timp a păstorit la Roman s-a ostenit ca, din puțina sa agoniseală, să ctitorească Mănăstirea Mera, în ținutul natal al Vrancei. La săvârșirea acestei frumoase fapte a fost ajutat de rudenia sa, vornicul Moțoc din Odobești. Mănăstirea Mera era destul de aproape de Mănăstirea Vărzărești. Episcopul Ioan a găsit de cuviință ca la această mănăstire să așeze pe ucenica sa, Teodora, de la Cetatea Neamțului împreună cu alte câteva călugărițe. Purtând grijă de lucrările de la Mera, putea supraveghea și liniștea călugărițelor, ajutându-le, totodată, cu cele necesare traiului

Adânc mișcat de viața curată și alesele nevoințe ale episcopului Ioan, Sfântul Mitropolit Dosoftei, în cartea sa Viața și petrecerea sfinților, îl numește „arhiepiscopul cel sfânt și minunat”.

În anul 1685, fericitul Ioan s-a mutat la Domnul. Sfântul Mitropolit Dosoftei, împreună cu ceilalți ierarhi ai Moldovei, i-a făcut cuvenita prohodire și l-a așezat în mormântul de lângă biserica cea mare a Mănăstirii Secu. Lespedea mormântului său, peste care au trecut vitregiile vremurilor, stă și astăzi mărturie deasupra locului unde odihnesc osemintele sale. Cuvioasa Teodora, după ce și-a condus duhovnicul pe drumul spre veșnicie, s-a retras în singurătate în Munții Sihlei, urmând pilda vieții duhovnicescului său părinte. Luând în considerare viața de sfințenie și cinstirea de care s-a bucurat încă din viață ierarhul Ioan al Romanului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților în data de 7 martie 2008, având zi de pomenire la 30 august, împreună cu Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei.

Comentarii Facebook


Știri recente