Viaţa monahală reînviată la Ionești după 200 ani

După 200 ani, a fost reînviată viaţa monahală la Ioneşti, localitate unde a funcţionat un aşezământ monahal încă din timpul lui Mihai Viteazul. Anul acesta, în data de 17 iunie, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a sfinţit biserica noului aşezământul monahal ocrotit de Preasfânta Treime.

După slujba de sfințire, ierarhul argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară amenajat în curtea mănăstirii, informează Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.


  • Mănăstirea Sfânta Treime Ionești se află în satul Redea din comuna Buzoiești.
  • Construcţia mănăstirii a început în anul 1999.
  • Lucrările au stagnant din lipsa fondurilor între 2005 şi 2011.
  • Potrivit documentelor, în anul 1785 exista în aceste locuri o mănăstire de călugări.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa a amintit că „suntem datori să mărturisim în fiecare zi pe Sfânta Treime prin însemnarea  cu semnul Sfintei Cruci și prin recunoașterea că fiecare persoană poartă în ea chipul lui Dumnezeu”.

Aşezământul monahal de la Ioneşti. Foto credit: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Înaltpreasfinția Sa a mulțumit credincioșilor pentru dragostea pe care o au față de Biserică și a evidențiat eforturile depuse în cei zece ani la ridicarea noului așezământ monahal.

Pentru grija și implicarea în realizarea acestui proiect, părintele ieromonah Ioachim Zlotar, stareţul aşezământului monahal, a fost hirotesit protosinghel.

Foto credit: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…