Societate

Viața locuitorilor Deltei Dunării de acum 6.500 de ani, tema unei expoziții inaugurate la Palatul Șuțu

Andrei Ursulean
Viața locuitorilor Deltei Dunării de acum 6.500 de ani, tema unei expoziții inaugurate la Palatul Șuțu

Muzeul Municipal din București – Palatul Șuțu a inaugurat miercuri o expoziție despre viața locuitorilor din Delta Dunării de acum 6.500 de ani. Proiectul este organizat de statul francez și autoritățile române.

Expoziția, intitulată „Pe pământ şi pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani”, evidențiază povestea comunităților agro-pastorale care au trăit în regiune și scoate la suprafață adaptarea acestora la schimbările climatice și la creșterea nivelului Mării Negre.

Manifestarea valorifică cercetările realizate într-un sit arheologic preistoric din Delta Dunării, situat în zona comunei Maliuc.

„Este o aşezare preistorică, veche de peste 6.500 de ani, care a fost cercetată în cadrul unei misiuni arheologice organizate de statul francez şi de autorităţile române”, a declarat miercuri Cristian Micu, director al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.

El a mai precizat faptul că obiectele prezentate în expoziţie ţin de activitatea cotidiană a unei comunităţi preistorice, printre acestea numărându-se: ceramică, unelte din os şi piatră, articole din cupru, statuete din lut şi figurine din os.

Foto credit: Muzeul Municipal București – Palatul Șuțu

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5