Veteranii din teatrele de operaţii sunt comemorați anual în 11 noiembrie

În data de 11 noiembrie 1918 intra în vigoare Armistiţiul de la Compiègne, prin care se încheia Primul Război Mondial, astfel că în această zi sunt comemorați anual veteranii din teatrele de operații.

Ministerul Apărării organizează ceremonii militare și religioase cu prilejul Zilei Veteranilor. În București ceremoniile militară și religioasă au avut loc la Monumentul Eroilor căzuți în Teatrele de Operații și pe teritoriul României din Parcul Tineretului.

Ziua Veteranilor a fost instituită în România prin Legea nr.150/2014, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea intereselor României.

Sărbătoarea a fost redenumită, prin Legea nr. 168 din 2020, drept Ziua veteranilor din teatrele de operații.

Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru dublă ei semnificație: intrarea în vigoare în 1918 a armistiţiului și crearea condițiilor pentru realizarea Marii Unirii de la 1 Decembrie.

În 2003, tot în data de 11 noiembrie, a căzut la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogarași, primul militar român decedat în teatrul de operații din Afganistan.

România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operații între 1996 și 2002, iar alți peste 200 de militari au fost răniți, potrivit Ministerului Apărării Naționale.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene


Știri recente