Vestind Nașterea Domnului

Grupul vocal „Stephanus Magnus” al parohiei „Nașterea Maicii Domnului” – Uda, din comuna Tătăruși, protopopiatul Pașcani, format din 49 de copii și tineri, a participat ieri, 27 decembrie 2013, la Festivalul de Datini și Obiceiuri „Alexandru Vasiliu” – Tătăruși, aflat la cea de-a XVIII-a ediție.

Maratonul colindelor a început pe 20 decembrie, atunci când grupul de copii a susținut miniconcerte de colinde la instituții din municipiul Iași; este vorba de Grădinița Angelkids și Clinica Angelmed, PALAS Mall, Inspectoratul Județean de Poliție și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, dar și pe scena special amenajată de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. În municipiul Iași, grupul vocal a fost primit, pe rând, de Doamna Angela Vasu, Directorul Angelkids&Angelmed și de echipa acolo, de Domnul Chestor Ioan Scripniciuc, Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Iași, împreună cu toată conducerea Poliției și de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

De asemenea, după cum ne-a transmis pr. Paroh Vasile Pintilie, în prima zi de Crăciun, copiii și tinerii conduși de tânărul Răzvan Pintilie, au adus bucuria Nașterii Domnului în Biserica parohială din satul Uda, fiind răsplătiți de părintele paroh Vasile Pintilie cu dulciuri, cărți și un bănuț, dar și de credincioșii aflați în număr foarte mare.

Comentarii Facebook


Știri recente