Eparhii

Vernisaj de icoane la Pitești

basilica.ro
Vernisaj de icoane la Pitești

În Vinerea Floriilor, 11 aprilie 2014, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, la Galeria de Artă a Muzeului Județean Argeș din Pitești, a avut loc vernisajul Expoziției-concurs Naționale de Icoane „Rugămu-ne Ție!”, ediția a XVI-a. Anul acesta, 54 de iconari din mai toate județele țării au expus aproximativ 104 lucrări.

Chiriarhul Eparhiei a oficiat slujba de sfințire a icoanelor, fiind de față reprezentanții instituțiilor administrative centrale, dar și oameni de cultură ai județului Argeș.

Icoanele rămân pe simeze până în luna mai, după care Festivitatea de premiere a Expoziției-Concurs Naționale de Icoane „Rugămu-ne Ție!” se va desfășura în municipiul Curtea de Argeș, în deschiderea Festivalului Filmului cu Tematică Religioasă „Lumină din Lumină”, ediția a XXI-a.

În concurs au intrat creatori profesioniști și amatori cu lucrări executate în notă tradițională, pe lemn sau sticlă. În vernisajul deschis în sala de Artă Naivă a Muzeului Județean Pitești au fost acceptate doar icoanele caracterizate prin originalitate și autenticitate, cu respectarea canoanelor și a erminiei bizantine.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5