Vecernia ortodoxă a deschis Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină a debutat ieri, 18 ianuarie 2013. La Catedrala patriarhală din București a fost săvârșită Vecernia de către Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, la care Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat, iar reprezentanții celorlalte culte creștine din București au asistat, informează Ziarul Lumina.

La finalul sfintei slujbe, PS Episcop Datev Hagopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România, a vorbit despre suferința, greutățile și problemele sociale ale lumii actuale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat rolul Bisericii creștine în împreună călătorie pe calea faptelor iubirii creștine pentru rezolvarea problemelor singurătății, suferinței, migrației sau nedreptății sociale, nu numai prin cuvânt, ci mai ales prin faptă. „Apropierea dintre creștini trebuie însoțită, pe lângă citirea Sfintei Scripturi și rugăciunea pentru unitate, de o conlucrare, o cooperare practică într-o societate din ce în ce mai tulburată din punct de vedere spiritual și polarizată din punct de vedere material. Este nevoie să-i ajutăm pe cei săraci, pe cei bolnavi, în care este tainic prezent Hristos, astfel încât criteriul ultim al Judecății universale este lumina iubirii milostive față de semenii noștri”, a arătat Preafericirea Sa.

Astăzi, 19 ianuarie, în București, rugăciuni pentru unitatea creștină se oficiază la Biserica armeană „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, de la ora 17:00. Mâine, 20 ianuarie, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creștină în cadrul slujbelor obișnuite.

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod nr. 6745/29 octombrie 2008, la Catedrala patriarhală, în alte catedrale și biserici ortodoxe din țară și străinătate, reprezentanții celorlalte culte creștine asistă la slujba ortodoxă (Vecernia), fără implicare liturgică. După slujba ortodoxă, reprezentanții oficiali ai celorlalte Biserici creștine vor putea prezenta mărturii asupra conviețuirii pașnice și cooperării ecumenice locale sau regionale, astăzi. Clericii ortodocși români prezenți la rugăciunea ecumenică organizată de celelalte Biserici creștine vor asista la rugăciunea acestora, fără implicare liturgică, iar apoi vor putea rosti un cuvânt privind tema întâlnirii.

Comentarii Facebook


Știri recente