Vârstnicii sunt prețioși și necesari: Arhiepiscopul Irineu a vizitat Centrul „Sf. Nectarie” din Sighișoara

Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a vizitat luni Centrul creștin social-medical de zi pentru vârstnici „Sfântul Nectarie” din Sighișoara. „Persoanele vârstnice sunt prețioase și foarte necesare în sânul comunității noastre românești”, a spus ierarhul.

„Ele au rolul de bunici pentru nepoți, de învățători pentru societate, de exemplu bun pentru viața Bisericii, de statornicie în credință și în promovarea valorilor culturale și spirituale. În general, vârstnicii sunt adevărați transmițători ai tradițiilor și obiceiurilor autohtone, moștenite de la scumpii noștri înaintași”, a spus ierarhul.

„Fie că se află în casele lor, fie că sunt în așezăminte sociale, noi ne străduim să le acordăm grija noastră pastorală. Mulți preoți din eparhie le stau alături persoanelor vârstnice, pentru a le oferi susținere morală și asistență duhovnicească. De asemenea, păstorii noștri sufletești le cercetează constant, pentru a le sprijini în soluționarea unor probleme cu care, adeseori, se confruntă”.

La final, Chiriarhul Alba Iuliei le-a oferit tuturor vârstnicilor iconițe și daruri, prilej cu care i-a îndemnat pe angajații de aici să dea dovadă de iubire jertfelnică în misiunea pe care o au de îndeplinit.

Vizita a marcat împlinirea a 20 de ani de activitate social-misionară în Protopopiatul Sighișoara.

Centrul creștin social-medical de zi pentru vârstnici „Sfântul Ierarh Nectarie” din Sighișoara a fost înființat în urmă cu șapte ani și include centrul de zi cu 40 locuri, o locuință protejată pentru nouă persoane vârstnice și o cantină socială cu 60 locuri.

Așezământul este coordonat de părintele Ovidiu Dan, protopop de Sighișoara, și funcționează în baza unui parteneriat între Asociația Filantropia Ortodoxă Sighișoara, Protopopiatul Ortodox Român Sighișoara, Asociația Pro-Sighișoara, Primăria Municipiului Sighișoara și Consiliul Județean Mureș.

Instituția oferă asistență medicală, servicii de recuperare, hrănire și igienizare pentru persoanele aflate în imposibilitate de a-și acoperi nevoile minime.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente