Valori românești comemorate la Paris și Roma

În aceste zile, două dintre cele mai mari orașe ale Occidentului au devenit vetre de cultură românească. Comunitățile ortodoxe românești din Franța și Italia au organizat două festivaluri menite să readucă în conștiințele noastre valorile perene ale neamului românesc, informează „Ziarul Lumina”.

La Paris, din inițiativa Înaltpreasfințitului Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, în perioada 1-5 iunie a avut loc prima ediție a festivalului ‘De dragul frumosului’. Evenimentul, la care au participat nu doar artiști români, ci și francezi și de alte naționalități, urmând îndemnul părintelui Rafail Noica că ‘venim în viață nu ca și creatori – ai unei lumi deja perfect create -, ci în calitate de cultivatori ai frumosului’, și-a propus readucerea în actualitate a valorilor culturale care hrănesc și îmbogățesc trecerea noastră prin această viață, informează Biroul de presă al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale.

În contextul declarării de către Patriarhia Ortodoxă Română a anului 2011 ca An omagial al Tainelor Botezului și Cununiei, festivalul va îmbina conferințe și dezbateri pe tema Botezului și a Cununiei, cu spectacole de teatru, lectură de texte inedite, vizionare de filme, expoziții de sculptură, ceramică, pictură și fotografie, concerte de muzică clasică și tradițională. Au participat în egală măsură parohiile, mănăstirile și atelierele de artă din Mitropolia Ortodoxă Română din Europa Occidentală și Meridională, precum și invitați din afara mitropoliei. Cu sprijinul Centrului Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, au fost prezente grupuri tradiționale din Bistrița-Năsăud și din Mehedinți, ce au pus ‘în scenă’ obiceiuri de nuntă, alături de alte grupuri tradiționale ale celorlalte popoare din cadrul mitropoliei. Festivalul a fost deschis miercuri, 1 iunie, cu Vecernia sărbătorii Înălțării Domnului, la Reședința mitropolitană de la Limours, și s-a încheiat în același loc printr-un cuvânt concluziv al Înalt Preasfințitului Iosif în seara zilei de duminică, 5 iunie.

Trei zile de bucurie și la Roma

Nici Episcopia Ortodoxă Română a Italiei nu a fost mai prejos. Tinerii și adolescenții ortodocși români din toată Italia au participat la sfârșitul săptămânii trecute la o serie de evenimente dedicate lor de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei împreună cu NEPSIS Italia, grupate într-un festival intitulat ‘Festivalul bucuriei’.

Acesta s-a desfășurat în perioada 3-5 iunie cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcopul Italiei, și se află deja la cea de-a treia ediție.

Evenimentele au început sâmbătă dimineața, când Preasfințitul Siluan a transmis un cuvânt de salut participanților, a urmat un program artistic de poezie, cântec și muzică instrumentală, dansuri, piese de teatru și scenete și o paradă a costumelor populare.

A doua zi, duminica, tinerii au participat la Sfânta Liturghie arhierească, apoi au urmat cântece și poezie religioasă, iar spre seară, tinerii au împărtășit impresiile, concluziile întâlnirii și au făcut eventuale sugestii pentru edițiile viitoare.

Comentarii Facebook


Știri recente