Următori ai Sfântului Nicolae

În fiecare an Sfântul Nicolae are grijă ca toți copiii să primească daruri la biserica ce-i poartă numele din Parohia Stănești II , dar nu numai în ziua hramului și nu numai copiii prezenți la slujbă, ci și cei care nu pot să ajungă au parte de bucuria cadourilor.

Astfel la 9 decembrie 2013, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, la inițiativa Pr. Cîrstea Ciprian, darurile de la Sfântul Nicolae au ajuns și la copiii Școlii Primare din Ghizdaru, instituție de învățământ arondată Școlii Gimnaziale Nr.1 Stănești, unde învață 42 de elevi din satele Ghizdaru, Bălanu și Oncești.

Chiar dacă dulciurile nu au ajuns de ziua Sfântului Nicolae copiii au fost atât de încântați încât bucuria lor a creat acea atmosferă de sărbătoare, iar pentru anul viitor au promis că vor fi cuminți pentru ca „Moșul”să-i viziteze din nou, după cum a precizat pr. Cîrstea Ciprian.

Comentarii Facebook


Știri recente