Un preot din Teleorman construiește 3 case pentru cazurile sociale deosebite  

Părintele Danu Florin şi Asociaţia Mana Cerească, care au construit în trecut Centrul Social Sfântul Nectarie din satul Lada, judeţul Teleorman, se ocupă în prezent de un nou proiect filantropic: ridicarea a trei case pentru familii defavorizate.

Conform părintelui paroh din satul Lada, fundația celor trei locuințe a fost turnată marți, 30 octombrie 2018, și urmează ca acestea să fie finalizate în aproximativ doi ani.

Cele trei case vor fi locuite fie de familii nevoiașe, fie de copii orfani, de mame alungate sau de persoane vârstnice aflate în singurătate.

Construcțiile nu sunt finanțate de stat sau printr-un program european ci din donații private.

Pe lângă Centrul Social Sfântul Nectarie din satul Lada, care adăpostește peste 60 de copii și tineri, părintele Danu Florin a organizat împreună cu Asociația Mana Cerească activităţi de ecologizare cu copiii, pelerinaje, și a făcut posibil ca ei să aibă fiecare câte un computer.

Foto credit: Facebook Preot Florin Danu

Comentarii Facebook


Știri recente