Un om credincios știe să aibă bucurie și lumină în suflet: PS Ignatie elogiază entuziasmul Sfântului Ilie

„Un om credincios știe să aibă bucurie și lumină în sufletul său”, a subliniat Episcopul Hușilor luni seară la Biserica „Sfântul Ilie” din Bârlad.

Predica rostită de PS Ignatie după slujba Vecerniei a reprezentat un elogiu față de entuziasmul și fervoarea Sfântului Ilie în ceea ce privește credința.

„Sfântul Ilie nu trăia ca un om plictisit, care așteaptă să treacă zilele, neavând ce face. Era plin de entuziasm și uimire față de credința în Dumnezeu, față de Dumnezeul Cel Adevărat, Căruia el Îi slujea cu foarte multă abnegație. Pentru el, credința era o sursă de entuziasm și bucurie, nicidecum de platitudine sau lâncezeală”, a spus Episcopul Ignatie.

©Episcopia Hușilor

„Nimic din lumea aceasta nu ne poate bucura, nu ne poate smulge din marasmul grijilor și din plictiseală, așa cum o poate face credința”, a adăugat ierarhul.

„Un om credincios știe să aibă bucurie și lumină în sufletul său. El știe să găsească, zi de zi, atunci când intervin situații limită (de răscruce), delicate, în care se simte doborât și zdrobit, resursele necesare pentru a se remonta sufletește”.

„Sfântul Proroc Ilie a avut această sursă de entuziasm, de râvnă. De aceea, Dumnezeu, când îl întâlnea, îl întreba în felul următor: ‹Ilie, ce faci tu aici?› iar el răspundea, cu maximă promptitudine și sinceritate: ‹Doamne, eu cu râvnă râvnesc pentru Tine› – adică – ‹Sunt entuziast, am căldura credinței, bucuria de a Te sluji și de a Te avea în viața mea›”, a explicat PS Ignatie.

Părintele episcop a subliniat că Sf. Ilie nu era doar entuziast în ceea ce privește credința, ci și statornic.

„Nu i-a fost foarte ușor. S-a împotrivit, s-a pus de-a curmezișul, față de regii lui Israel din vremea respectivă, care voiau să impună o zeitate”.

„Nu este un lucru foarte la îndemână a demonstra celor din jurul nostru, care sunt majoritari, că noi – minoritarii, trăim autenticitatea credinței, în timp ce toți ceilalți – majoritari, se iluzionează că slujesc unui zeu care, de fapt, nu există”, a mai spus Episcopul Hușilor.

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Comentarii Facebook


Știri recente