Un nou slujitor în Episcopia Tulcii

În Duminica a VII-a după Rusalii, credincioșii din parohia Luminița, prot. Babadag au avut bucuria de a fi părtași la un eveniment deosebit din viața comunității lor și anume hirotonirea și instalarea noului lor paroh în persoana P.C. preot Marian Burtea, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica cu hramul „Sf. Dumitru” de către Preasfințitul Visarion episcopul Tulcii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La vremea potrivită diaconul Marian Burtea a fost hirotonit întru preot iar la sfârșitul slujbei a fost instalat ca nou păstor duhovnicesc al credincioșilor de aici.

Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură a subliniat importanța misiunii preoțești ca și responsabilitățile pe care le are un păstor de suflete în ogorul Bisericii lui Hristos.

Micuța comunitate din Luminița numără 200 de familii împreună cu filia Meșteru, în ultimii ani având loc aici lucrări de restaurare a sfintelor lăcașuri și a casei parohiale sub conducerea fostului paroh P.C. Pr. Iscru Adrian-Mădălin prezent și el la ceremonia de instalare.

Comentarii Facebook


Știri recente