Centrul de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Facultății de Teologie din Craiova a găzduit astăzi, 1 iulie 2014, evenimentul festiv de lansare a proiectului de catehizare parohială „Alege școala III”. Rezultatele ultimului proiect precum și obiectivele noului proiect „Alege școala!” au fost prezentate de pr. dr. Constantin Naclad, manager proiect din partea Patriarhiei Române și de pr. dr. Constantin Pătuleanu, consilier patriarhal și formator în cadrul proiectului pentru regiunea Sud-Vest Oltenia, a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.
„Biserica este conștientă de valoarea și de importanța actului de educație în viața copiilor și a tinerilor și de aceea s-a implicat alături de Fundația World Vision în această acțiune de prevenire a abandonului școlar. Nevoile și așteptările sunt foarte mari și din punctul nostru de vedere, al Bisericii Ortodoxe Române, este foarte important ca procesul educațional să nu se oprească numai la partea intelectuală, la acumularea de cunoștințe, ci să fie accentuată și latura spirituală, duhovnicească, fără de care un om nu poate face față presiunilor lumii moderne. Trebuie să ne ocupăm atât de minte cât și de suflet și pe lângă copii, de data aceasta avem un modul care se ocupă și de pregătirea părinților. Pentru că trei factori sunt esențiali în educația copiilor noștri: Biserica, Școala și Familia, toți aceștia trebuind să fie implicați în sprijinul copiilor defavorizați, care au mare nevoie de ajutor” a spus părintele Constantin Pătuleanu.
Prezent în mijlocul celor aproape două sute de invitați, preoți și alte persoane implicate in proiect, din tot cuprinsul Mitropoliei Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a rostit un cuvânt de binecuvântare, subliniind rolul catehezei în formarea și educația tinerilor. „Proiectul Alege școala! se înscrie pe linia activităților învățătorești desfășurate de Biserica noastră. Pentru că educația pe care o vizăm noi trebuie să fie înspre și întru morala creștină. Căci ne spune Evanghelistul, viața veșnică aceasta este, ca să Te cunoască pe Tine, singurul și adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis (Ioan 17, 3). Noi rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă ajute și să vă întărească în acest demers, în așa fel încât, atunci când veți trage linia de final să aveți roade bogate, generatoare de alte proiecte care să vină în sprijinul persoanelor aflate în nevoie”, a spus IPS Irineu.
Proiectul de catehizare parohială „Alege școala!” se adresează în special copiilor fără posibilități financiare, în prag de abandon școlar, din cadrul Patriarhiei Române. În sprijinul lor, Biserica Ortodoxă, alături de World Vision și alți parteneri de nădejde, va înființa mai multe centre catehetice, la nivel de parohie, unde preoții și profesorii de Religie se vor ocupa în mod direct de educația acestora și vor intermedia legătura lor cu școala.
Noul proiect „Alege școala!” se va implementa în decurs de un an, în zona de Sud-Vest și Vest a Patriarhiei Române, după ce anul trecut s-a derulat în eparhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei și din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Patriarhia Română și Fundația World Vision România au inițiat proiectul în scopul prevenirii și combaterii fenomenului abandonului școlar și a delincvenței juvenile, prin dezvoltarea unor soluții educaționale alternative de tipul școlii de duminică, necesare motivației pentru educație a copiilor din mediul rural și urban cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani. Acum proiectul se extinde la nivel național și va fi derulat și în celelalte eparhii din țară ale Patriarhiei Române. Astfel, după cum afirma Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul transmis cu prilejul extinderii Proiectului „Alege școala!” la nivel național, Biserica se străduiește să suplinească lipsa de afecțiune părintească și a atmosferei de familie, să descopere copiii talentați și să îi încurajeze să-și cultive talentul.