Un nou număr al Revistei „Chemarea Credinţei”

La Editura „Basilia” a Patriarhiei Române a apărut nr. 39 al revistei pentru copii și familia creștină „Chemarea Credinței”. Din ediția pentru septembrie și octombrie cei mici pot afla despre viața Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, despre începutul activității misionare a Sfântului Ioan Botezătorul, sau despre tradiții legate de luarea mesei. Din paginile acestui număr, cei mici pot afla ce dezvăluie icoana „Înălțarea Sfintei Cruci”, vor descoperi Regatul Notelor Muzicale și vor învăța cum să deseneze obiecte din natură. În acest număr, copiii pot citi și despre copiii orfani aflați în grija monahiilor de la Mănăstirea Mărcuș, județul Covasna.

„Chemarea credinţei” apare o dată la două luni. Vă puteţi abona la Revista Patriarhiei Române pentru copii şi familia creştină prin mandat poştal către Tipografia Cărţilor Bisericeşti a Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, potrivit TRINITAS TV. Revista poate fi achiziționată și de la Librăria on-line a Tipografiei. Mai multe informații se găsesc pe site-ul editurapatriarhiei.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente