Un grup de tineri din Arhiepiscopia Alba Iuliei, pelerini la biserici şi mănăstiri din patru judeţe ale ţării | FOTO

Un grup de tineri din Arhiepiscopia Alba Iuliei au mers în perioada 27-29 aprilie în pelerinaj la mai multe mănăstiri și biserici din județele Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj.

„Îmbinând aspectele specifice unui pelerinaj cu drumeții și momente de relaxare, am încercat să oferim celor prezenți atât cadrele optime pentru înălțarea spirituală, cât și cele necesare pentru gestionarea unor situații noi și depășirea unor limite proprii”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

În prima zi a pelerinajului tinerii au vizitat Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuș, precum și Mănăstirile „Piatra Scrisă” Caraș-Severin, „Sfânta Ana” din Orșova și Mănăstirea Mraconia.

Tinerii la Mănăstirea Sfântul Nicolae Densuș. Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Ziua următoare, tinerii au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Vodița, ctitorie a Vladislav I, de unde au plecat spre hidrocentrala Porțile de Fier 1.

În ultima zi a pelerinajului, aceștia au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Tismana, unde s-au închinat la moaștele Sfântului Cuvios Nicodim.

În drumul lor spre casă, ei au vizitat ansamblul proiectat și construit de Constantin Brâncuși în Târgu Jiu și Mănăstirea Lainici de pe Valea Jiului.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente