Un an de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist

Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a fost pomenit astăzi în multe lăcașuri de cult din țară, cu ocazia împlinirii unui an de la trecerea sa la cele veșnice.

Printre acestea s-a aflat și biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Vechea Catedrală Mitropolitană” din Iași. Slujba de pomenire a fost oficiată de Preasfințitul Calinic Botoșeneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția sa a evocat personalitatea celui de-al cincilea patriarh al BOR.

Patriarhul Teoctist va fi pomenit mâine, 31 iulie, și în eparhia Romanului. La Centrul Eparhial Roman se va oficia mâine o slujbă de pomenire, urmând ca la sfârșitul acestei săptămâni astfel de slujbe să fie săvârșite în toate bisericile eparhiei.

Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a fost pomenit sâmbătă, 26 iulie, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei din București, după Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Sfântul Spiridon Nou.

Slujba de pomenire a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a adresat celor prezenți un cuvânt de omagiere a personalității vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist. La finalul slujbei de pomenire, cei prezenți au mers la mormântul Părintelui Patriarh Teoctist din Catedrala patriarhală (aflată în restaurare), pentru un moment de rugăciune și prinos de cinstire.

Sursa: Radio Trinitas

Comentarii Facebook


Știri recente