Turneul național „Caravana Creștină”, dedicat promovării muzicii bizantine, va ajunge la Craiova în data de 12 noiembrie, la Filarmonica Oltenia.
Vor concerta Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, condus de dirijor Protodiacon Victor Șapcă; Ana Nuță alături de Grupul psaltic de fete „Sfânta Mare Muceniță Tatiana, Diaconița”, Grupul psaltic de copii al Patriarhiei Române, Tronos Junior, precum și artista libaneză Ribale Wehbé.
Totodată, în cadrul evenimentului, Părintele Conf. Univ. Dr. Adrian Ivan, Decanul Facultății de Teologie din Craiova, va susține un cuvânt intitulat „Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale – Muzica bizantină ca mistagogie”.
Turneul „Caravana creștină” este organizat de Asociația Culturală „Armonia lu’mina” și cuprinde șapte orașe: București, Ploiești, Brașov, Arad, Constanța, Craiova și Drobeta-Turnu Severin.
Asociația are ca misiune promovarea muzicii bizantine, a valorilor creștine, a patrimoniului religios și cultural ortodox al României.
Muzica bizantină este un gen unic, transmis de Biserica Ortodoxă. În anul 2019, a fost inclusă pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO.
În prezent, muzica bizantină ca primă tradiţie liturgică, este folosită la Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, precum și în România, Serbia, Grecia şi Cipru.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu