Preasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ales al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a explicat duminică perioada Triodului ca urcuș duhovnicesc.
Ierarhul a slujit în biserica parohiei românești „Sfântul Ierarh Nicolae” din cartierul Monte Sacro al Romei – comunitate păstorită de Părintele Paroh Horia Grădinaru.
„Iată-ne ajunși în această duminică ce deschide calea spre perioada pe care o numim a Triodului, această perioadă înălțătoare din viața liturgică a Bisericii, din viața creștinilor, care, timp de 10 săptămâni, nu face altceva decât să ne îndrepte, să ne înalțe pe noi, pe toți, de la cele pământești la cele dumnezeiești, de la cele care sunt trecătoare la cele netrecătoare și să ne îndrepte spre un urcuș duhovnicesc, urcuș al învierii, urcuș al vieții mai presus de orice viață”, a spus Preasfințitul Părinte Atanasie.
Acest parcurs ne arată că „taina cea mai mare a creștinătății nu este altceva decât învierea”, a explicat ierarhul.
Preasfinția Sa a numit perioada liturgică a Triodului o „școală a pocăinței”, care pregătește credincioșii pentru întâlnirea cu Hristos prin smerenie, rugăciune și asceză.
Taina smereniei și a pocăinței
„În această perioadă lucrurile se adâncesc, deja vorbim despre o taină cu care ne întâlnim astăzi și o să vedeți că această taină este taina pocăinței. Prima duminică a Triodului ne arată taina smereniei și a pocăinței”, a spus Arhiepiscopul ales al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Preasfinția Sa a explicat structura Triodului, care cuprinde trei săptămâni pregătitoare și șase săptămâni de post, urmate de Săptămâna Mare. Această perioadă seamănă cu o scară a virtuților, fiecare duminică având un rol spiritual bine definit.

Predica ierarhului poate fi ascultată aici, sau pot fi citite câteva gânduri ale Preasfinției Sale publicate online aici.
Parohia Roma – Monte Sacro a fost înființată în 2017 și funcționează într-un spațiu liturgic pe care îl împarte cu parohia romano-catolică din zonă. Capela a fost construită pe locul unei vechi bisericuțe închinate Sf. Împărătese Elena: Cappella Sant’Elena, Via Nicola Festa 50 (Via Franco Sachetti 57-69), Monte Sacro, Roma.
Foto credit: Gelu Mitache & Alina Anton