Trinitas TV a lansat o emisiune dedicată satului românesc

Trinitas TV a lansat recent emisiunea „Pagini despre satul românesc”.

Noua producţie media a Televiziunii Patriarhiei Române este realizată de Alex Ştefănescu care doreşte să demonstreze cât de valoroasă şi emoţionantă este literatura română dedicată satului.

Ediţia de duminică, 17 februarie, îl are ca subiect central pe Lucian Blaga care spunea că „Veşnicia s-a născut la sat” şi va fi difuzată la ora 20:55.

„Am început în mod simbolic cu Eminescu, iar singura poezie a lui Eminescu în care apare un sat este «Sara pe deal». În multe alte poezii ale sale vedem păduri, râuri, acea natură cu care ţăranii sunt familiarizaţi încă din copilărie, dar nu vedem satul propriu zis”, a declarat realizatorul emisiunii.

„Pentru Mihai Eminescu satul era imaginea siguranţei. Chiar şi în poezie se vede asta. De pe deal se vede satul. Cu activitatea lui aceeaşi de sute de ani, cu oameni care au un rost, cu activităţi care au o rânduială. Este un sat din imaginaţia lui şi un sat din amintirile lui pentru că Eminescu a copilărit într-un sat, satul Ipoteşti”, a adăugat Alex Ştefănescu.

Emisiunea se doreşte a fi un manifest prin care telespectatorii sunt încurajaţi să citească poezie şi să înveţe să se bucure de natură.

Foto Credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente