Trinitas Film a lansat docudrama „Chemarea. Sfânta Cuvioasă Parascheva”, o producție dedicată vieții Ocrotitoarei Moldovei, care urmărește drumul ei de la chemarea lui Hristos, auzită prin cuvântul Evangheliei, la o viață de renunțare, rugăciune și jertfă de sine.
Producția este regizată de Mara Ionescu și a fost filmată în Israel, Grecia, Turcia și România. Filmul combină reconstituiri artistice, interviuri și imagini documentare pentru a prezenta viața Sfintei Cuvioase Parascheva, istoria cinstirii sale și legătura pe care credincioșii o păstrează cu ea până astăzi.
Un punct central al docudramei este momentul în care Sf. Parascheva aude în biserica din Epivata cuvintele Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie!” (Marcu 8, 34).
Îndemnul devine pentru ea o chemare personală. Renunță la viața îndestulată și la viitorul pregătit de familie, părăsește casa părintească și pornește în căutarea lui Hristos.
De la Epivata la Iași
Drumul o poartă la Constantinopol, apoi în Țara Sfântă și în pustia Iordanului. Acolo, în singurătate și în mijlocul încercărilor, chemarea auzită în biserică se transformă în alegere zilnică, rugăciune și jertfă de sine.
Întoarsă în ținutul natal la îndemnul unui înger, Sfânta Cuvioasă Parascheva își dedică ultimele puteri celor aflați în suferință și nevoi, pe care îi slujește cu smerenie până la trecerea sa la Domnul.
Docudrama urmărește și istoria cinstirii sfintei, precum și drumul moaștelor sale până la Iași. Firul narativ ajunge astfel la pelerinii de astăzi, care vin să se închine și să ceară mijlocirea Sfintei Parascheva.
Cuvântul care a schimbat cursul unei vieți

Titlul „Chemarea” face trimitere la cuvântul lui Hristos care a schimbat cursul vieții sfintei și la felul în care această chemare s-a concretizat în alegerile, încercările și dăruirea ei.
„Chemarea. Sfânta Cuvioasă Parascheva” este disponibilă pe platforma de streaming Trinitas Film, dedicată producțiilor documentare și artistice cu profil creștin ortodox.
Platforma poate fi accesată de pe dispozitive cu Android și iOS, precum și de pe televizoare inteligente.















