Paraclisul cu hramurile „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Mănăstirii Sihăstria a fost sfinţit vineri de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
În ziua sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, Episcopul Ieronim al Daciei Felix şi Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul au oficiat slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie.
Predica a fost rostită de Preasfinţitul Părinte Ieronim.
La acest eveniment, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj în care prezintă un scurt istoric al lăcaşului de cult şi aminteşte că acolo a devenit monah.
„Cu prilejul resfințirii paraclisului, dorim să exprimăm aprecierea şi preţuirea noastră pentru toată lucrarea care s-a desfăşurat aici cu multă osteneală şi iubire jertfelnică”.
„În acest paraclis închinat Sfinților Ioachim și Ana, în 6 august 1987 am devenit monah, primind numele Daniel, în vremea stăreției Arhimandritului Victorin Oanele, avându-l naș de călugărie pe râvnitorul sihastru și misionar cu viaţă sfântă, Arhimandritul Cleopa Ilie”, a spus Preafericirea Sa.
Mesajul a fost citit de PS Paisie Sinaitul şi este disponibil integral aici.
Scurt istoric
Paraclisul a fost construit în anii 1946-1947, în timpul păstoririi Patriarhului Nicodim, stareț al Mănăstirii Sihăstria fiind preacuviosul arhimandritul Cleopa Ilie, cu ajutorul credincioșilor din comuna Rădășeni, judeţul Suceava, drept mulțumire pentru adăpostul primit de aceștia în mănăstire în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către preacuviosul arhimandrit Melchisedec Dumitriu, starețul Mănăstirii Neamț, la 26 octombrie 1947.
Lucrările de înfrumusețare care s-au derulat pe parcursul ultimilor ani au constat, la interior, în restaurarea picturii paraclisului de către restauratorii Sorin Pârvulescu și Florentin Calimoceanu, schimbarea tâmplăriei şi restaurarea pardoselii. La exterior s-au realizat consolidarea zidurilor paraclisului, restaurarea fațadelor și alte lucrări de amenajare peisagistică. Lucrările au fost completate cu montarea de policandre noi, realizarea unei noi Sfinte Mese și confecționarea unui mobilier nou. De asemenea, pridvorul paraclisului a fost înfrumusețat cu o pictură nouă, în ulei, realizată de pictorul Valeriu Dolgheriu.
Aceste lucrări s-au desfășurat sub coordonarea și cu purtarea de grijă a starețului Sfintei Mănăstiri Sihăstria, preacuviosul arhimandrit Arsenie Popa, fiind realizate cu ajutorul donatorilor și binefăcătorilor mănăstirii.
Ştire în curs de actualizare…
Foto credit: Ziarul Lumina
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica












