Trei biserici de lemn din judeţul Gorj vor fi restaurate şi strămutate

În baza unui acord între Arhiepiscopia Craiovei şi Primăria municipiului Craiova, trei biserici de lemn din judeţul Gorj vor fi restaurate şi strămutate în Cetatea Băniei, după cum aflăm de la Pr. Gheorghe Cioiu – Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei. Astfel, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Pojogeni, Protoieria Târgu Cărbuneşti, construită conform tradiţiei locului în jurul anului 1790, va fi strămutată în incinta Spitalului Clinic „Victor Babeș”. Tot din Parohia Pojogeni, filia Comăneşti, va fi relocată şi Biserica din lemn cu hramul „Înălţarea Domnului”, ridicată în 1796, care va fi amplasată în Parcul Tineretului, iar Biserica de lemn din Parohia Pocruia, Protoieria Târgu Jiu Nord, ce datează din anul 1807, va fi strămutată în Parcul Mihai Bravu de pe strada Brestei, în vecinătatea Centrului de restaurare şi vizualizare patrimoniu al Facultăţii de Teologie din Craiova.

Toate cele trei biserici, aflate în vizibil pericol de degradare, vor fi amenajate şi pregătite pentru săvârşirea slujbelor religioase specifice cultului creştin ortodox.

Comentarii Facebook


Știri recente