Trei ani de la trecerea în veșnicie a Schimonahiei Siluana Vlad

Schimonahia Siluana Vlad a trecut la viața veșnică în data de 8 iunie 2021. Necazul este loc de întâlnire cu Dumnezeu, le spunea maica celor care treceau prin încercări.

Maica Siluana Vlad s-a născut în anul 1944. A studiat filosofia la Universitatea din București. După absolvirea facultății, a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s-a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) din Galaţi.

S-a călugărit la vârsta de 49 de ani, în anul 1993, la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, la îndrumarea duhovnicului său. La mănăstire şi-a continuat activitatea caritabilă şi socială, desfăşurând activităţi de binefacere în rândul copiilor străzii şi oferind îndrumare tinerilor.

În 2001 s-a mutat la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, iar cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a fost înfiinţat Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, care funcţionează până astăzi la Iaşi.

Îndemnuri

Schimonahia Siluana Vlad a susținut multe conferințe în care a răspuns la întrebările tinerilor. A abordat teme precum: relațiile tinereții, treptele iubirii, familia în societatea de azi, sursa depresiei omului modern, cunoașterea de sine, viața duhovnicească și multe altele.

Mii de tineri i-au ascultat sfaturile și îndemnurile pe care le oferea la diferitele întâlniri. Maica Siluana Vlad îi îndemna pe cei care treceau prin necazuri să se roage lui Dumnezeu să le fie aproape în încercările lor.

„Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, așteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu ca să ne scape. Or, Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri. Că spunea cineva, s-a transformat Tatăl nostru, nu mai e Tatăl nostru cel din Ceruri, ci Tatăl nostru cel de la bancă, cel de la supermarket, de la…, de undeva de unde trebuie să ni se îndeplinească toate dorințele”.

„Dar noi să zicem așa: Doamne, iată, necazul acesta este un loc de întâlnire cu Tine. Tu când ai spus: În lume necazuri veți avea, Te-ai gândit la necazul pe are îl am eu acum. Și Tu spui că ai biruit lumea. Uite, asta e o ocazie ca eu să trăiesc biruința pe care ai avut-o Tu. Fă ceva cu mine. Ajută-mă să Te întâlnesc, să Te simt în această încercare”.

Cu puțin timp înainte de mutarea la cele veșnice, Maica Siluana a ales personal locul pentru construirea unei mănăstiri pentru obște. Ea a însemnat cu o piatră locul altarului, într-o pădure din apropierea Iașilor.

Mănăstirea „Sf. Siluan Athonitul” va include spații pentru desfășurarea activităților de formare și consiliere de care beneficiază deja numeroase persoane și pentru care Maica Siluana devenise foarte cunoscută și îndrăgită.

Foto credit: Doxologia.ro


Știri recente