Mitropolitul Teofan le propune celor „ce stau acasă” ca urmare a pandemiei de coronavirus un tratament spiritual pentru această perioadă de izolare: „Lărgirea inimii” și golirea ei de noi înșine pentru a face loc lui Dumnezeu şi semenilor.
Înaltpreasfinția Sa atrage atenția că „virusuri de tot felul circulă în noi” și „antidotul nu putem fi noi înşine”.
„Suntem prea virusaţi de propriile ambiţii şi complexe de superioritate. Antidotul adevărat este prezenţa lui Dumnezeu şi a oamenilor în inima noastră”, explică Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
IPS Teofan explică sistematic ce înseamnă această „lărgire a inimii” și de ce este important să nu lăsăm spaţii neocupate de inimă.
„Lărgiți și voi inimile voastre!” – Cuvânt pentru cei ce stau acasă
Pe toate căile ni se spune să ne restrângem activităţile, să evităm contactul cu oamenii, să nu mergem în zone aglomerate. Este normal să fie aşa. Respectul, grija şi iubirea faţă de semeni se arată, în aceste situaţii, şi prin lipsa proximităţii fizice.
Limitarea la strictul necesar în ceea ce priveşte legătura cu semenii poate fi suplinită prin „lărgirea inimii”, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel.
Este vreme potrivită pentru a ne deschide mai mult inima spre semenul nostru şi spre Dumnezeu. Ne-am închis prea mult în noi înşine. Dacă ar umbla cineva prin inima noastră ar găsi acolo doar propriul nostru sine. Autoidolatrie. „Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Luca 12, 34), zice Domnul. Comoara noastră suntem, din păcate, noi înşine. Dumnezeu e sus, oamenii sunt în afara inimii. Ocupăm integral spaţiul inimii noastre cu noi înşine. Şi e atât de dureros.
Într-o atare situaţie, virusuri de tot felul circulă în noi. Antidotul nu putem fi noi înşine. Suntem prea virusaţi de propriile ambiţii şi complexe de superioritate. Antidotul adevărat este prezenţa lui Dumnezeu şi a oamenilor în inima noastră. Pentru aceasta este necesară golirea inimii noastre de noi înşine pentru a face loc lui Dumnezeu şi semenilor. „Goleşte-mă, Doamne, de mine însumi, ca să mă umplu de Tine”, glăsuia un sfânt din vechime.
„Lărgirea inimii” înseamnă a simţi durere pentru durerea celuilalt;
„Lărgirea inimii” implică preluarea durerii celui de aproape sau a celui de departe şi prezentarea acestei dureri, prin rugăciune, în faţa lui Dumnezeu;
„Lărgirea inimii” mărturiseşte starea de pocăinţă pentru tot păcatul săvârşit, pentru toată neiubirea ce ne defineşte fiinţa lăuntrică. Asumarea, în duh de căinţă, a responsabilităţii pentru răul din lume creează medicamentul cel mai eficace în clipa de faţă şi în toată vremea;
„Lărgirea inimii” cuprinde Psaltirea, Canoane de pocăinţă, Paraclisul Maicii Domnului, metanii, post de bucate, de tehnologie, de contact fizic cu cei dragi, Spovedanie şi Euharistie, milostenie…
Lărgirea inimii de către tot mai mulţi înseamnă a nu lăsa spaţii neocupate de inimă. Căci locul şi timpul cuprinse de inima dragostei şi a rugăciunii nu permit pătrunderea virusurilor distrugătoare de om, de suflet, de conştiinţă.
„Lărgiţi şi voi inimile voastre!” (2 Cor. 6, 13)
✝ Mitropolitul Teofan
Foto credit: Doxologia
