Tragedia unei familii alinată prin mobilizare exemplară la Onești: Casa avariată de incendiu renovată în 14 zile

Tragedia unei familii din satul Căiuți, județul Bacău, a fost alinată prin mobilizarea exemplară a preoților și credincioșilor din Protopopiatul Onești.

În data de 16 ianuarie 2019, în localitatea Căiuți a avut loc un grav incendiu din care, pe lângă pagubele materiale, a rezultat decesul unui copil de 3 ani, și arsuri grave pentru fratele mai mic, de numai 9 luni.

În aceste condiții, cu sprijinul și binecuvântarea Arhiepiscopului Ioachim al Romanului și Bacăului, Protoieria Onești și Parohia Căiuți, prin preotul paroh Cristinel Vasile Lungu, în colaborare cu oameni de bună credinţă, s-au mobilizat de urgență pentru sprijinirea familiei îndoliate în vederea înmormântării copilului și renovării locuinței.

Casa a fost renovată în timp record, în numai 14 zile. Cu ajutorul unei firme de construcții a fost înlocuită instalația electrică, zugrăvite camerele, montate geamuri termopan și uși, parchet și izolare termică.

Locuința a fost sfințită în data de 19 martie 2019, de părintele protopop Ioan Bârgăoanu, împreună cu un sobor de preoți, informează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

​Preoții și credincioșii de la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” – Onești au donat familiei greu încercate mai multe electrocasnice.

​După slujba de sfințire, Pr. Ioan Bârgăoanu a mulțumit celor prezenți, dar și celor care au ajutat la realizarea lucrărilor. La final, a oferit familiei un ajutor financiar din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…