Tradiții de Sfânta Marie Mică în Parohia Capu Satului din Câmpulung Moldovenesc

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din parohia Capu Satului, aflată în orașul Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, și-a serbat duminică, 8 septembrie 2013, ocrotitoarea. În jurul zilei hramului sfântului lăcaș au fost organizate mai multe manifestări religioase la care au participat mii de credincioși îmbrăcați în portul popular bucovinean, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Maica Domnului a fost sărbătorită timp de trei zile în parohia Capu Satului din Câmpulung Moldovenesc. Biserica primei parohii din orașul aflat la poalele Muntelui Rarău, închinată Sfintei Fecioare Maria, a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare. Străvechiul lăcaș de închinăciune din lemn, înconjurat de peisajul de munte, a fost pentru credincioșii parohiei, dar și pentru cei veniți de departe loc de rugăciune și de comuniune. În ajunul Nașterii Maicii Domnului, un sobor mare de preoți a săvârșit slujba Vecerniei, prima slujbă din cadrul zilelor dedicate hramului. În dimineața zilei de 8 septembrie, care a coincis cu Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, programul liturgic a cuprins Utrenia, Litia, Sfânta Liturghie și Agheazma mică. Pentru această zi de mare bucurie duhovnicească, biserica din Capu Satului a fost împodobită cu flori. Atât icoana praznicului pictată în afara lăcașului, cât și icoanele împărătești au fost înconjurate de frumoasele flori ale toamnei. Enoriașii au venit încă de dimineață la sfânta biserică, îmbrăcați în costume naționale specifice Bucovinei.

Portul național, important pentru generațiile viitoare

Sfânta Liturghie a fost urmată de Agheazma mică oficiată cu prilejul hramului. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți lângă Biserica „Nașterii Macii Domnului”. A urmat o procesiune în jurul lăcașului de închinăciune cu prapuri și cruci, timp în care oamenii au fost stropiți cu apa sfințită. În tot acest timp, corul parohiei împreună cu enoriașii prezenți au cântat „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”. Oamenii au intrat în sfântul lăcaș, au sărutat sfintele icoane și au primit anafora, apoi au gustat din bunătățile pregătite de gospodinele din parohie.

„De obicei, la sărbătorile mari de peste an venim îmbrăcați în costum național. Este important ca oamenii să se îmbrace în portul național vechi și să-l transmită generațiilor viitoare”, a spus Nelu Mândrilă, care purta pe umeri unul din prapuri în timpul procesiunii.

„Am luat agheazmă de la sfânta biserică pentru a-mi sfinți casa, copiii, nepoții. Am șase copii, cinci băieți și o fată care a plecat în America”, a mărturisit Ileana Peiu. Tradiția oficierii Aghezmei mici în ziua hramului este la Capu Satului de aproape trei decenii.

„Credincioșii sunt sfințiți cu agheazma din ziua hramului în timpul înconjurării bisericii de trei ori. Această procesiune se mai face la Prohodul Domnului și în noaptea Învierii, fiind o prelungire a bucuriei pascale. Dorim să onorăm sfânta biserică și pe Maica Domnului prin înconjurarea altarului”, a remarcat pr. paroh Teodor Giosan.

„Liniște și armonie” la mormintele celor dragi

Ziua pomenirii Sfinților Ioachim și Ana i-a adunat din nou la rugăciune pe credincioși în biserica din Capu Satului. O tradiție veche este aceea ca în prima zi după hram să se facă pomenirea celor răposați. Astfel, după săvârșirea Sfintei Liturghii, un sobor de peste zece preoți a oficiat Parastasul sau „Prohodul”, cum îl numesc oamenii din aceste părți, pentru cei plecați în lumea veșniciei. Peste 1.000 de oameni s-au rugat pentru cei dragi, apoi au mers la morminte, unde i-au așptat pe slujitorii sfintelor altare pentru a săvârși un Trisaghion.

„Ne aducem mereu aminte de cei care au investit material și moral în biserica parohiei noastre, dar și de cei dragi ai noștri care au plecat pe drumul veșniciei. An de an, numărul celor care vin la sfintele slujbe pe 9 septembrie este din ce în ce mai mare. În această zi, în cimitirul aflat lângă biserică este liniște și armonie. Pentru toți este o mare bucurie, întrucât pe foarte mulți dintre cei îngropați în cimitir i-am cunoscut, i-am petrecut și i-am iubit. Pentru mine, cimitirul este una din îndeletnicirile mele zilnice. Mulți dintre cei pe care i-am cunoscut au știut să agonisească duhovnicește în viață”, a remarcat pr. paroh Teodor Giosan.

Cele trei zile de sărbătoare de la Capu Satului au arătat încă o dată că bucovinenii caută să păstreze portul popular și credința strămoșească. De asemenea, grija pentru cei adormiți a arătat credința lor în Înviere și în viața veșnică pe care nădăjduiesc să o moștenească prin rugăciunile Maicii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente