Toiagul arhieresc al Sf. Iosif cel Milostiv a fost utilizat la Sf. Liturghie de actualul Mitropolit al Moldovei | FOTO

Mitropolitul Teofan a utilizat la Sfânta Liturghie oficiată sâmbătă, toiagul arhieresc al predecesorului său, Sfântul Mitropolit Iosif cel Milostiv, care este serbat în data de 26 ianuarie.

Toiagul arhieresc al Sfântului Mitropolit Iosif cel Milostiv. ©Tudorel Rusu/Doxologia

Înaltpreasfinția Sa a slujit în Catedrala Mitropolitană din Iași împreună cu Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud și cu Episcopul vicar Calinic Botoșăneanul, informează Doxologia.

De asemenea, toiagul arhieresc al sfântului sărbătorit a fost folosit și de ceilalți doi ierarhi la tămâiere, predică etc.

Din soborul slujitor au făcut parte, alături de preoții Catedralei, stareți ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, dar și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.

Numeroși credincioși au participat la slujbă și au adus cinstire moaștelor Sfântului Ierarh Iosif și ale Sfintei Cuvioase Parascheva.


Astăzi a fost prima sărbătorire a Mitropolitului Iosif cel Milostiv, după proclamarea sa ca sfânt din 25 martie 2018.

Foto credit: Tudorel Rusu / Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente