Tinerii români din Lazio, pelerini în Roma Creștină

În cadrul celei de-a 8-a zi a programului „Zile de Vacanță petrecute în biserică”, tinerii români din Lazio au vizitat marți Cetatea Eternă, informează Episcopia Italiei.

Primul obiectiv religios din program a fost Basilica „San Paolo Fuori le Mura”, a 2-a cea mai mare biserică din Roma, după care a urmat biserica „San Pietro” de la Vatican, unde se află mormântul Apostolului Neamurilor, Sfântul Pavel.

Copiii au mers apoi pe urmele primilor pelerini creștini din Roma, și au vizitat Basilica „San Giovanni in Laterano”  unde se găsesc fragmente din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Acolo au fost organizate conform tradiției, primele pelerinaje creștine din capitala Italiei.

În fiecare biserică în care s-au închinat, tinerii au intonat imne religioase dedicate sfinților protectori ai edificiilor.

Clădirile milenare ale Mănăstirii de Maici Augustiniene, au încheiat ziua de vacanță a micilor pelerini.

Organizatorul proiectului a fost Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Durata de desfăşurare este de nouă săptămâni, iar activităţile structurate pe diferite teme sunt organizate o dată pe săptămână.

Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Comentarii Facebook


Știri recente