Tinerii români din diaspora sunt așteptați în Tabăra Internațională de la Mănăstirea Oașa

Arhiepiscopia Alba Iuliei și Mănăstirea Oașa organizează, în perioada 18-28 iulie 2024, a patra ediție a Taberei Internaționale de la Oașa, dedicată tinerilor români din diaspora.

Pot participa tineri cu vârste între 18 și 35 ani. Mănăstirea oferă cazarea și masa în mod gratuit, iar tinerii își vor asigura transportul.

Participanții se vor integra în viața așezământului. Programul unei zile de tabără cuprinde participarea obligatorie, de la ora 6:00, la Sfânta Liturghie, apoi, până la prânz, la activitățile gospodărești ale mănăstirii (ascultări).

După amiaza, tinerii pot să participe la repetițiile de muzică psaltică. Pe parcursul taberei, vor oferi răspunsurile la Sfânta Liturghie, vor lua parte la diverse ateliere interactive, la conferințe și dezbateri pe teme de actualitate.

În fiecare an, Tabăra Internațională de la Oașa reunește aproximativ 150 de tineri, 100 din diaspora și 50 din țară, membri ai asociațiilor co-organizatoare.

O mărturie despre tabără

„Prima mea experiență într-o tabără a fost, de fapt, trăirea corectă a vieții. Tot ce am făcut în cadrul ei, de la simple activități gospodărești, la privegheri și slujbe de noapte, s-a aranjat și completat atât de armonios, încât să ne ofere nouă, tinerilor, experiența unei vieți duhovnicești adevărate”, transmite Carmen Afilipoaie din Germania, fostă participantă.

„Simplitatea vieții și a monahilor de aici te molipsește și te face să te regândești pe tine mai bine. Viitorilor participanți le-aș spune că această tabără nu este doar o simplă tabără pentru tineri, unde să te relaxezi și să socializezi. Este un loc în care poți să îți aduni sufletul împrăștiat de griji și să simți îmbrățișarea caldă a lui Dumnezeu prin puterea rugăciunii neîncetate și comune”, adaugă tânăra.

„La Oașa mi-am umplut un gol în suflet ce aștepta de mult timp să fie umplut. Am plecat de aici încărcată cu o energie și o liniște sufletească cum doar în locuri binecuvântate de Dumnezeu poți găsi. E musai să mă întorc și să mă reîncarc!”

Află mai mult urmărind evenimentul de Facebook sau cere informații la numerele de telefon 0743.178.517 și 0787.704.159.

Sursa foto: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente