Tinerii pasionați de muzica psaltică au studiat alături de coordonatorul Ansamblului „Anton Pann”, la Mănăstirea Bujoreni

Constantin Răileanu, coordonatorul Ansamblului Cameral de Muzică Veche „Anton Pann”, a fost invitatul special al Taberei de Muzică Psaltică din Episcopia Hușilor.

Tabăra de muzică psaltică a avut loc în perioada 1-4 august la Mănăstirea Bujoreni. În cadrul taberei au participat elevi de la Seminarul teologic din Huși, membri ai Grupului Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale, dar și alți tineri pasionați de muzica psaltică.

Participanții au învățat elemente teoretice despre muzica psaltică și tehnici practice pentru respirație în timpul interpretării atât de la invitatul special, cât și de la Diac. Vlăduț Mironescu, Dirijorul Grupului Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.

Partiturile studiate au cuprins cântări din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, din Paraclisul Sfântului Grigorie Palama și din cel al Sfintei Mucenițe Chiriachi, informează Episcopia Hușilor.

De asemenea, elevii au participat la slujbele oficiate la biserica mănăstirii, aplicând ceea ce au învățat la cursurile de muzică.

Foto credit: Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente