Tinerii ortodocși români din Scandinavia s-au întâlnit la Ikast

Tinerii din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord se întâlnesc zilele acestea la Ikast, în Danemarca, informează TRINITAS TV. În ziua sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena (21 mai 2016), tineri români, dar și scandinavi, veniți din Danemarca, Suedia și Norvegia, s-au rugat împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, la Sfânta Liturghie, în biserica românească „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Herning-Ikast. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe tineri să urmeze modelul Sfântului Împărat Constantin cel Mare în viața lor duhovnicească.

Invitatul special al reuniunii tinerilor din acest an a fost directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, părintele profesor Constantin Muha.

Preasfințitul Părinte Macarie i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena, iar după Sfânta Liturghie a oficiat Taina Cununiei pentru un tânăr şi o tânără, membri ai Centrului de Tineret „Sfântul Ștefan cel Mare” al Episcopiei. Programul întâlnirii tinerilor a continuat după slujbă cu dialoguri duhovnicești, ateliere de creație și activități sportive, precum și cu vizionarea de documentare ziditoare de suflet.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Ministerul Tineretului și Ministerul Educației promovează sportul în rândul elevilor. Ce competiţii organizează Biserica

Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Educației Naționale au aprobat un protocol de colaborare privind elaborarea, organizarea, coordonarea și monitorizarea „Programului național” pentru încurajarea participării preșcolarilor, elevilor și studenților la activități cu caracter sportiv.  Scopul…